In Romania, din patru in patru ani - sau din cinci in cinci, in cazul alegerilor pentru presedintie - puterea politica se cistiga la urna de vot. Intre scrutine, ea se negociaza.

Politica buna inseamna compromisuri necompromitatoare, intelegeri transpartinice, dialog, dezbatere si, mai ales, indeplinirea unor angajamente electorale asumate. Pentru a duce la bun sfirsit un program politic, merita strabatut lungul si, adeseori, complicatul drum al discutiilor politice, chiar si cu pretul unor cedari de etapa. Nimic nu e prea mult cind ai prea putin.

Pentru a invata lectia simpla despre cum se supravietuieste politic intre scrutine, a fost nevoie ca PD si Traian Basescu sa ramina mai intii corigenti.

Nu ma poate convinge nimeni ca oameni politici cu experienta celor din PD, sau, mai mult, un animal politic precum actualul presedinte, n-au stiut, inca de la bun inceput, ca PSD este detinatorul multor atuuri in actualul joc politic si, prin urmare, face cartile.

La fel cum, sint convins, au stiut si ca Tariceanu nu poate fi urnit din scaun cita vreme are de oferit pesedistilor ceva mai mult decit adversarii sai politici.

In asemenea conditii, mai toate atacurile initiate de presedinte si sustinute de democrati pentru inlaturarea actualului cabinet au fost pina acum doar un caraghios balet mecanic, la al carui final masinaria politica a inceput sa scirtiie din toate incheieturile si s-a intors acolo unde ii era locul, adica, in culise. Pentru ca intre scrutine, cum spuneam, politica inseamna dialog si negociere.

Doua intimplari recente pun insa sub semnul intrebarii (unii ar zice din nou!) capacitatea PD si a presedintelui de a respecta termenii unor eventuale intelegeri politice.

Primo: cazul Nati Meir. Habaucul politician nimerit in Parlamentul Romaniei prin cine stie ce intelegere misterio