Moţiunea depusă - cu chiu, cu vai - de Partidul Democrat cu titlul spectaculos „Guvernul Tăriceanu trebuie să plece!“ (unde să mai plece, că miniştrii sunt mai tot timpul în străinătate?) a căzut previzibil în parlament. Social-democraţii şi peremiştii au fost prezenţi (pentru a se întruni cvorumul), dar nu au votat. Autorii moţiunii nu au strâns nici măcar numărul de voturi câte semnături au avut. Nimeni nu s-a interesat de fapt de această moţiune. Nici măcar semnatarii ei. De ce? Pentru că nu avea nici un rost. Fusese doar un ordin de la Cotroceni - depuneţi moţiune, că poate reuşim ceva. Nu au reuşit nimic. Ne-am întors de unde am plecat acum o lună de zile. Guvernul liberal-udemerist are un sprijin solid în parlament - celebrul număr 322, ceea ce reprezintă cam 75% din numărul parlamentarilor, un adevărat vis pentru orice prim-ministru.

Ne-am întors de unde am plecat, dar nu s-a rezolvat nimic. Programele politice au fost uitate în sertare. Nu se vede nimic în direcţia reducerii deficitului comercial. Fondurile europene sunt departe, astfel că anul acesta România, unul din cele mai sărace state ale Uniunii, va fi un contributor net la bugetul acesteia. Adică vom da mai mulţi bani decât vom primi. Anul viitor va fi an electoral, aşa că visăm la anul 2009 când poate vom fi în stare să absorbim de la Uniune măcar atâţia bani cât dăm. Poate că unora li se pare o joacă, dar dacă dai un miliard de euro şi primeşti înapoi numai o sută de milioane înseamnă că ai finanţat drumurile germane, pe care le admirăm toţi, spitalele franceze, la care se duce protipendada când are un neg pe dosul palmei, şi căpşunile spaniole, pe care le culeg tot românii. În timpul acesta ne înjurăm drumurile, în spitalele noastre se moare cu zile, iar căpşunile româneşti se ofilesc din cauza secetei. Cum ar zice un ministru dintr-un guvern trecut: „S-au văzut nenorociri şi mai mari“.