O treime dintre reţetele prescrise de doctori în mediul rural rămân doar note informative pentru pacienţi. Asta, pentru că, dacă nu au o farmacie în localitatea în care locuiesc, mulţi dintre ei nu se deplasează până „la oraş“ pentru a-şi cumpăra medicamentele. În România, sunt mai puţin de 1.000 de farmacii în zona rurală, spun analiştii de la compania de consultanţă managerială A.T. Kearney. Poate şi din cauza faptului că o farmacie ar trebui să aib
O treime dintre reţetele prescrise de doctori în mediul rural rămân doar note informative pentru pacienţi. Asta, pentru că, dacă nu au o farmacie în localitatea în care locuiesc, mulţi dintre ei nu se deplasează până „la oraş“ pentru a-şi cumpăra medicamentele.
În România, sunt mai puţin de 1.000 de farmacii în zona rurală, spun analiştii de la compania de consultanţă managerială A.T. Kearney. Poate şi din cauza faptului că o farmacie ar trebui să aibă o cifră de afaceri de minimum zece mii de lei pe lună pentru a putea supravieţui, iar în mediul rural, puterea de cumpărare situează vânzările cu mult sub această valoare. Mai exact, în timp ce consumul mediu anual de produse farmaceutice este în mediul urban de circa 100 de euro pe cap de locuitor, în zona rurală el este de doar 50 de euro. Prin urmare, consumul redus de medicamente din sate şi comune nu poate fi atribuit stării de sănătate mai bune a locuitorilor, ci accesului mult mai dificil la medicamente.
Analiştii de la A.T.Kearney spun că această situaţie oferă oportunităţi pentru deschiderea de farmacii în zonele rurale. Oportunitate de care a profitat deja Sensiblu, care a deschis prima sa farmacie din mediul rural în toamna anului trecut, la Crasna, în judeţul Gorj. „Şi distribuitorii sunt dispuşi să livreze medicamente la sate, pentru că asta ar duce la o eficientizare a profi