Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCR şi CEC, luate la bani mărunţi

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 13 iunie 2007 ·

Cele şapte sucursale şi agenţii ale Băncii Comerciale Române (BCR) din judeţul Olt au fost călcate zilele trecute de inspectorii pe relaţii de muncă ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), într-o campanie dispusă de Inspecţia Muncii Bucureşti.

Acţiunea s-a derulat în perioada 30 mai - 7 iunie. În campanie au fost luate la bani mărunţi sucursalele din Slatina, Balş şi Scorniceşti. Au fost verificate Agenţia „Steaua“, din Slatina, precum şi agenţiile din Caracal, Corabia şi Beica.

În urma acestui control, inspectorii de muncă au descoperit mai multe nereguli şi au trasat anumite sarcini spre îndeplinire angajatorilor. Una dintre problemele grave constatate de inspectori a fost faptul că Agenţia „Steaua“ din Slatina, cu toate că funcţionează de aproximativ doi ani, nu avea înfiinţată nici până acum registrul unic de control.

Alte aspecte verificate în această campanie au fost legate de orele suplimentare ale angajaţilor şi munca prestată în zilele de sâmbătă şi duminică.

„Am dispus mai multe măsuri ca urmare a acestei acţiuni. Angajatorul are obligaţia să evidenţieze în fişele de prezenţă orele lucrate suplimentar, dar şi orele lucrate sâmbăta şi duminica şi să respecte repausul săptămânal, adică două zile. Angajatorul trebuie să respecte suplimentarea orelor de muncă, iar acestea să fie plătite după cum urmează: sâmbăta şi duminica se va acorda un spor de 25% din salariul brut lunar, dacă vor fi compensate cu timp liber în următoarele 30 de zile. În cazul în care acestea nu sunt compensate vor fi plătite cu 100% din salariul brut. De asemenea, s-a dispus şi înfiinţarea registrului unic de control pentru Agenţia «Steaua»“, a spus Eugen Mitu.

Celor şapte sucursale şi agenţii BCR li s-a dat ca termen de îndeplinire a măsurilor dispuse două săptămâni de la finalizarea controlului. În caz de neîndeplinire a măsurilor, aceştia riscă amenzi în

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 42 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 44 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 52 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°