» Romania libera va prezinta o analiza in care mai multi politicieni din Targu-Mures estimeaza de ce maghiarii nu au obtinut la ultimele doua alegeri fotoliul de primar, dupa ce au condus timp de 4 mandate la rand
Vot etnic sau pur si simplu diferenta de competente? Aceasta este intrebarea pe care "Romania libera" le-a adresat-o mai multor politicieni din Targu-Mures pentru a afla de ce maghiarii au pierdut fotoliul de primar dupa ce au avut 4 mandate consecutive si ce sanse ar avea un candidat maghiar la functia de primar.
Fostul primar, Fodor Imre, punea pierderea fotoliului pe seama votului etnic pe care targumuresenii il dau. "Aici sunt doua componente. Din pacate, si romanii si maghiarii gandesc din punct de vedere etnic la alegeri. Plus ca, de 15 ani, raportul romani-maghiari s-a schimbat, romanii ajungand majoritari", a aratat Fodor Imre. El a mai spus ca, din punctul sau de vedere, la Targu-Mures va fi ales un primar maghiar cand numarul cetatenilor de etnie minoritara va ajunge cat cel al nemtilor din Sibiu.
Liderul PSD Mures, Ovidiu Natea, spune ca in 2004 Dorin Florea, cel care a detronat UDMR-ul, a avut mai multe avantaje. "A fost un candidat roman bun. Sa recunoastem ca domnul Florea, cel putin in primul mandat, a facut lucruri spectaculoase si a fost votat si de multi dintre etnicii maghiari. In al doilea rand, cel putin trei partide romanesti nu si-au mai depus candidati la primarie iar voturile romanilor nu au mai fost impartite", explica Ovidiu Natea. Explicatia liderului social-democrat este dublata de cea a prefectului de Mures, Ciprian Dobre, fost lider al PNL Targu-Mures. "Statistic vorbind sunt cu aproape 3% mai multi romani decat maghiari in Targu-Mures si faptul ca in 2004 s-a castigat din primul tur primaria a fost pentru ca a existat o diferenta intre cei doi candidati care pana la urma aveau foarte multe sanse", a spus