Daca in prima partida nu au avut nici un dram de noroc, in cea de a doua juniorii I ai CF-ului s-au dezlantuit si au fost la un pas de o mare surpriza. Oricum, remiza obtinuta de ei in Complexul Dinamo, in fata echipei gazda este echivalenta cu o victorie.
In opinia antrenorului Vasile Darie brailenilor trebuia sa li se acorde trei penalty-uri insa arbitrii au vrut sa o mentina pe Dinamo in carti pentru ocuparea primului loc in grupa.
CF Braila a condus ostilitatile in teren si in minutul 25, la capatul unei actiuni personale, Mindroasa a deschis scorul. Brailenii au continuat asediul la poarta dinamovistilor, iar Elek a sutat de doua ori in barele portii adverse, in minutele 35 si 42. Cu putin timp insa ca Elek sa trimita pentru a doua oara mingea in bara, colegul lui din avanposturi, Girleanu, a patruns in careu, a driblat un adversar, dar in clipa in care se pregatea sa suteze la poarta a fost faultat fara ca arbitrul sa acorde lovitura de la 11 metri.
Brailenilor li s-au refuzat alte doua lovituri de la 11 metri
CF Braila a inceput la fel de bine si repriza a doua si in minutul 60 a reusit sa se desprinda la doua goluri. Elek a patruns in jumatatea adversa de teren, l-a lansat in adincime pe Girleanu si acesta a sutat cu sete la coltul lung, fara sperante pentru portarul dinamovist.
Bucurestenii au redus din diferenta in minutul 65 si cu cinci minute inainte de finalul partidei au restabilit egalitatea in urma unui penalty usor acordat de centralul jocului.
In repriza a doua, la 1-0 pentru braileni, Elek a fost faultat in careu, iar in finalul partidei unul dintre fundasii dinamovisti a lovit intentionat mingea cu mina, dar de fiecare data arbitrul de centru a lasat jocul sa continue.
In urma acestui rezultat CF Braila a iesit din lupta pentru locul intii.
@