Întrebările complicate de logică, dar şi cele din sfera privată, testarea cu detectorul de minciuni, interpretarea de roluri sau desenele cu valenţe psihologice devin, pas cu pas, probe obişnuite în procesul de recrutare. Deşi multă vreme a reprezentat singurul criteriu de departajare a candidaţilor, interviul clasic nu mai este de actualitate printre angajatori. „Aveţi prieteni tatuaţi?“, este una dintre întrebările în funcţie de care te poţi angaja la una
Întrebările complicate de logică, dar şi cele din sfera privată, testarea cu detectorul de minciuni, interpretarea de roluri sau desenele cu valenţe psihologice devin, pas cu pas, probe obişnuite în procesul de recrutare. Deşi multă vreme a reprezentat singurul criteriu de departajare a candidaţilor, interviul clasic nu mai este de actualitate printre angajatori.
„Aveţi prieteni tatuaţi?“, este una dintre întrebările în funcţie de care te poţi angaja la una dintre firmele de birotică-papetărie de la noi. Dacă ai dat răspunsul aşteptat de recrutor, trebuie să mai treci prin câteva probe de foc, de tipul: „Ce baruri frecventezi? Ce fel de muzică asculţi?“ Deşi, în mod evident, în cazul de faţă este vorba de exagerări, acest tip de întrebări este relevant pentru direcţia pe care au luat-o testele de angajare, dictată de o tendinţă care a căpătat deja vechime în pieţele mai mature. Ea se manifestă fie prin întrebări care i se pot părea „ciudate“ candidatului, prin prisma percepţiei asupra interviului de angajare luat drept un eveniment formal, cu regului prestabilite, fie prin creşterea în dificultate, prin adăugarea de probe suplimentare. „Nu procesul de recrutare în sine se schimbă, ci, mai degrabă, competenţele celor care evaluează ajung să fie atât de rafinate, încât să poată surprinde şi aspectele mai volatile ale profilelor pe care le au în faţă - motivaţie profund