Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezastru la scoala din Mireasa

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 13 iunie 2007 ·

Lipsa apei curente nu poate fi rezolvata de autoritatile locale La ora actuala, 40% din scolile si gradinitele constantene functioneaza fara autorizatie sanitara. Majoritatea sunt din mediul rural, in zonele cu probleme sociale. Printre motivele care au dus la refuzul eliberarii avizului au fost cele legate de sistemul de canalizare, lipsa electricitatii si a apei curente, precum si conditiile igienice precare din salile de clasa. Una dintre problemele a caror rezolvare a avut prioritate atat pentru Inspectoratul Scolar Judetean, cat si pentru primari, se refera la obtinerea autorizatiilor sanitare de functionare a scolilor si gradinitelor. „Toate problemele cu care ne confruntam din acest punct de vedere nu pot fi solutionate imediat. Este nevoie de timp. In mediul rural, nu exista retea de apa. Asta nu mai tine strict de noi, ci de autoritatea locala, care trebuie sa ia masuri. Sunt probleme ce pot fi rezolvate numai daca lucram cu primariile“, preciza seful ISJ Constanta, Narciz Amza, la inceputul acestui an. Din pacate, in unele localitati ale judetului, lucrurile continua sa ramana in aceeasi stare, adica critice. Si asta in ciuda faptului ca este vorba de asigurarea unor elemente primordiale conditiei umane. De curand, un raport al Autoritatii de Sanatate Publica Judeteana a relevat ca, in ciuda numeroaselor procese verbale intocmite, in localitatea Mireasa, exista o deficienta grava, lipsa apei potabile atat in sat, cat si in unitatile scolare. Acest aspect, dar si altele i-au determinat pe inspectorii ASPJ sa nu acorde autorizatia sanitara de functionare pentru institutiile de invatamant. Potrivit reprezentantului ASPJ, dr. Gabriela Mitrica, cladirea comuna pentru scoala si gradinita este improprie si veche. Deoarece sunt degradate, plafoanele si acoperisul trebuie refacute, in timp ce burlanele, tamplaria la usi si ferestre ar trebui inlocuite. In plus,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fiica omului de afaceri arădean ucis în explozia maşinii sale şi cei doi presupuşi complici ai ei vor fi arestaţi / Decizia instanţei supreme / Poliţia a pus în aplicare mandatele de arestare - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Instanţa supremă a decis, miercuri, ca fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii să fie arestaţi preventiv. În 24 octombrie, cei trei au fost puşi

UPDATE - Donald Trump a fost primit de Joe Biden la Casa Albă şi au discutat aproape două ore. Melania Trump nu a venit, iar Jill Biden i-a trimis un mesaj scris - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ales Donald Trump a fost primit miercuri la Casa Albă de preşedintele Joe Biden, în Biroul Oval, iar în faţa presei cei doi şi-au dat mâna şi au schimbat câteva cuvinte. Întâlnirea a durat aproape două zile şi a fost cordială, au dat as

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024

Libertatea acum 9 ore
Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meterologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Cum a acționat DSU în cazul morții omului de afaceri Silviu Prigoană. Momentele intervenției de urgență, explicate pas cu pas

Ziare.com acum 10 ore
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a prezentat miercuri, 13 noiembrie, detalii despre intervenţia de urgenţă în cazul lui Silviu Prigoană. Reprezentanţii DSU au subliniat că "sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viaţa perso

Ciolacu îi cere demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş: Îl depăşeşte funcţia şi pălăria. A spus o gogomănie cât el de mare, a atras un serviciu de informaţii în campanie electorală, lucru total nepermis

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că îl depăşeşte funcţia şi pălăria şi a spus o gogomănie cât el de mare, atrag

Premierul Dorin Recean spune că ţara sa luptă cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu aproape 2% din PIB-ul Republicii Moldova

News.ro acum 7 ore
Premierul Dorin Recean a declarat miercuri că ţara sa luptă cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu sume exorbitante, ce reprezintă aproape 2% din produsul intern brut al Republicii Moldova şi de aceea guvernul său a lucrat l

Polițistul din Cluj care circula pe trotuar cu o autospecială folosea abuziv mijloacele sonore și luminoase. Ce sancțiune a primit

Libertatea acum 6 ore
Poliția Județeană Cluj a finalizat ancheta în cazul agentului care circula pe trotuar cu mașina de serviciu și a stabilit că folosea abuziv mijloacele sonore și luminoase. Nici cealaltă autospecială care apare în filmare nu se afla în misiune, astfe

Două pisici au ajuns la un spital din București cu simptome caracteristice consumului de droguri. Poliția a intrat pe fir

Ziare.com acum 6 ore
După ce au consultat pisicile, medicii au intrat în alertă și au anunțat poliția, care o cercetează acum pe proprietară. Femeia le-ar fi spus veterinarilor că pisicile sale ar fi consumat o substanță albă dintr-un plic pe care l-ar fi găsit într-un

Ministrul Muncii, după promulgarea legii privind salariul minim european: Urmărim reducerea sărăciei în muncă şi protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 9 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a afirmat, miercuri seară, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind transpunerea în legislaţia naţională a salariului minim european, că se urmăreşte reducerea sărăciei în muncă şi protej

Un bucătar rus vedetă de televiziune și critic al războiului din Ucraina a fost găsit mort într-un hotel din Belgrad

Libertatea acum 9 ore
Jurnalistul Aleksei Zimin, 52 de ani, cunoscut bucătar rus, critic al regimului de la Kremlin și exilat la Londra, a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Belgrad, capitala Serbiei, relatează Daily Mail și publicația Moskvich Magazine.

Vremea

București
acum

joi

3°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
Iasi
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
dum.

2°/11°
Constanta
acum

joi

4°/10°
vin.

8°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/10°