În acest week-end, trabantiştii din toată lumea vor sărbători „naşterea” Trabantului. La Zwickau, în Germania, peste 2.000 de Trabanturi şi peste 10.000 de curioşi se vor aduna pentru a-i ura multă trăinicie automobilului devenit, între timp, o legendă vie. Printre ei se vor afla şi 8 braşoveni.
Anul acesta, braşovenii au „companie”
Cele patru echipaje braşovene şi-au luat startul ieri seara, din Piaţa Sfatului. Liderul expediţiei, Arpad Molnar, spune că au fost invitaţi special de către organizatori. „Anul trecut am fost singurii români prezenţi la întâlnirea din Zwickau, iar organizatorii au fost încântaţi. Am avut multe de învăţat şi a fost extraordinar”, a spus Molnar. Anul acesta, braşovenii vor avea „concu-renţă” de la Bucureşti, de unde vor ple-ca alte 5 Trabanturi.
Braşovenii vor străbate 4.000 de kilometri în 4 maşini – mai mult sau mai puţin originale. „Plecăm cu două Trabanturi Cabrio originale, 1 Trabant clasic şi altul bricolat. Expediţia ne va costa 1.000 de euro de persoană”, a precizat Arpad Molnar. Toate cele 4 maşini au motorul original, astfel că şoferii se vor grăbi încet spre Zwickau. Ei nu vor putea să depăşească limita legală de viteză, nici dacă doresc. Din cauza tehnologiei de acum 50 de ani, Trabantul „prinde” circa 90 km/h.
50 de ani fără rugină
Numele Trabantului înseamnă „prieten de călătorie” şi a fost inspirat de satelitul rusesc Sputnik, lansat în spaţiu cu un an înainte de scoaterea pe piaţă a maşinii. Reclamele de la acea vreme prezentau Trabantul ca fiind „rapid, agil, robust şi durabil, o soluţie bună pentru surplusul de bagaje”, dar în rea-litate lăsa mult de dorit. În Occident existau deja autovehicule „mai curate şi mai eficiente”. Trabantul are un motor în doi timpi cu doi cilindri, cu 25 CP, viteza maximă fiind 112 km/oră. Este o maşina mică - 360 cm lungime, 150 cm lăţime şi 146