Saptamana trecuta, la reuniunea G8 din Germania, pe George Walker Bush l-a durut burta. E omeneste, in definitiv, sa te doara burta, dar, cum George Walker Bush este omul cel mai puternic de pe planeta, toata planeta a aflat ca l-a durut burta. S-a stiut si intre ce ore l-a durut pe George Walker Bush burta, si cat a durat durerea sa de burta.

S-a stiut, de pilda, ca exact in dimineata aceea, cand il durea burta, trebuia sa se intretina cu noul presedinte al Frantei, Nicolas Sarkozy. si toata planeta a aflat ca liderul de la Casa Alba, pentru ca il durea burta, l-a primit, in consecinta, pe liderul de la palatul Elysees in apartamentul sau privat, si nu in salonul oficial pentru intalniri oficiale...

Nu incerc sa fiu deloc ironic cu Bush pentru ca l-a durut burta, ceea ce i s-a intamplat lui la ultima reuniune G8 este o peripetie normala. Anormala este insa alianta dintre mediile de informare si clasa politica planetara. Cetateanul de rand a devenit, prin intermediul televiziunii in special, spectatorul supus al omului politic.

In fiecare zi, omul de rand ii cedeaza omului politic cateva ore bune din viata lui, din energia lui, din viata lui privata, pentru a urmari, la televizor, ce a mai facut omul politic, ce a mai spus omul politic, cu cine s-a mai intalnit, ce "perle" a mai scos, ce cancanuri a mai declansat, si asa mai departe.

Este uluitoare totusi inversarea totala de roluri dintre cetatean si omul politic. Contractul social natural il defineste pe omul politic ca un servitor al cetatii. Omul politic, ales de membrii cetatii pentru a exercita un mandat, ar trebui sa fie discret si concentrat ca un sofer de autobuz.

Cand iti incredintezi viata unui sofer de autobuz, pentru o cursa de cateva ore sau zeci de ore, pur si simplu ai incredere in sistem, nu stai cu ochii pe sofer tot timpul, nu te interesea