Daca premierul Tariceanu n-ar fi facut imprudenta sa divulge cu anticipatie, in fata camerelor de televiziune de pe treptele Teatrului National din Cluj, inadvertentele pe care urma sa le comita pe scena teatrului si daca declaratiile cu pricina n-ar fi fost retransmise a doua zi, paralel cu inregistrarea festivitatii din ajun, s-ar fi putut face abstractie de acest moment al inserarii politicului in istoria primului festival de film autonom si profesionist din Romania – Transilvania International Film Festival. in definitiv, avem teme mai importante si creative, impuse la ordinea zilei de editia a 6-a, plus ca nu era nimic ultragiant in aparitia ca atare a premierului la festivitate sau – printr-un primat mapamondic in bransa – chiar pe podium.

E adevarat ca prestatia a depasit cu mult „inaltul patronaj“ de la distanta al lui Ion Iliescu, sub care a fost pusa in 2002 prima editie a festivalului, sau coabitarea cu Gheorghe Funar, convenita citiva ani de prodigiosii fondatori – regizorul Tudor Giurgiu si criticul Mihai Chirilov –, care nu l-au invitat totusi niciodata pe fostul primar sa urce si sa cuvinteze pe podium. Dar sa ne intelegem: era fatal ca reusitele din strainatate ale tinerilor cineasti – obtinute adesea in pofida barajelor si uneori a boicotului din tara –, sa accentueze apetitul in materie al politicienilor din toate partidele, interesati sa-si atribuie merite, prea vinovati fiind toti de anomaliile statornice din cinematografia publica nereformata, prin binecunoscuta politica de distribuire in cea mai mare parte clientelara a Fondului Cinematografic.

Ministrul Iorgulescu pe podium

Ne-am fi putut resemna in ideea ca tot raul spre bine, presupunind ca ar functiona un Donnant donnant: in schimbul extraordinarei trambuline mediatice reprezentate de TIFF – dincolo de citeva inadvertente filmologice, odata consumat momentul