Episcopul reformat cere UDMR listă comună cu radicalii la europarlamentare şi crearea unei mese rotunde pentru problemele comunităţii maghiare. Pericolul scindării electoratului maghiar, Episcopul reformat cere UDMR listă comună cu radicalii la europarlamentare şi crearea unei mese rotunde pentru problemele comunităţii maghiare.
Pericolul scindării electoratului maghiar, ceea ce duce la imposibilitatea atingerii pragului electoral de 5%, îl forţează pe Marko Bela să negocieze cu Laszlo Tokes. Episcopul ştie că este într-o poziţie favorabilă şi cere o nouă listă pentru alegerile europarlamentare.
Prin intermediul episcopului Laszlo Tokes, radicalii maghiari îi vor cere lui Marko Bela retragerea propriei liste de eurocandidaţi şi crearea unei liste naţionale comune, în tandem cu înfiinţarea unei aşa-zise mese rotunde, în care UDMR ar pierde rolul de "prim dintre egali".
Liderul Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, episcopul Laszlo Tokes, a fost deja invitat de către preşedintele UDMR, Marko Bela, la discuţii pentru a dezamorsa riscul unei eventuale nereprezentări a comunităţii maghiare în Legislativul de la Bruxelles.
Atât absenteismul masiv, cât şi simpatiile electorale de care se bucură Tokes în rândul a 22% din votanţi maghiari, relevat în ultimele sondaje de opinie, au pus conducerea UDMR în faţa soluţiei de compromis: acceptarea lui Tokes pe listele UDMR pentru a se evita anihilarea reciprocă în cursa electorală.
Monopol înlocuit de pluripartitism Partizanii lui Tokes nu se mulţumesc însă cu o astfel de soluţie. "Uniunea trece în prezent printr-o criză profundă compusă din două elemente: cea a sistemului partidului unic, bazat pe comportamentul de monopol manifestat de Uniune, şi cea a lipsei de credibilitate, caracterizată prin pierderea legitimităţii liderilor UDMR", ne-a declarat vicepreşedintele CNMT, Szila