Ne-am obisnuit sa tratam locul in care vietuim cu atitudinea insului resemnat: nu e nimic de facut, am fost "plantati" la o margine nefericita a lumii, expusa unor interminabile agresiuni. La noi binele apare ca un intermezzo stingher in masivitatea compacta a raului. Avem cu totii asemenea momente de exasperare, cand ni se pare ca a miza pe o realizare la nivel colectiv e o iluzie pagubitoare. Nimeni nu-ti va restitui timpul pierdut cu puseuri altruiste. si atunci ne refugiem in meserie, in proiecte personale. Norocosi sunt cei carora jurnalele de stiri le ofera un contrast cu atat mai puternic fata de - vorba lui Alexandru Paleologu - lucrurile cu adevarat importante. Literatura este unul dintre aceste lucruri inefabile si concrete care te ajuta sa suporti mai usor injustitia vremurilor. Ea iti da un sens, o directie in invalmaseala contingentului. Artistii au acest privilegiu, nu si oamenii lipsiti de pasiunea creatiei, a creatiei de orice fel.
Am trait in ultima saptamana doua evenimente care mi-au reaprins credinta in forta comuniunii umane bazate pe valori, nu pe interese. Mai intai, festivalul "Zile si nopti de literatura", organizat la Neptun de Uniunea Scriitorilor. Apoi un alt eveniment cu participare internationala: European borderlands, derulat in trei etape: Bucuresti, Iasi, Chisinau. Prezenta unor confrati din Occident, dialogul cu ei te obliga sa treci dincolo de stratul superficial al obsesiilor vernaculare. In strainatate acest lucru se intampla cumva de la sine (acolo tu esti exceptia, iar ceea ce te transcende - regula). In tara, insa, fata in fata cu niste oaspeti straini, capeti brusc o perspectiva noua asupra ta insuti, esti indemnat sa cauti universalul comunicarii, nu particularitatile care dezbina. Din acest motiv nu-i invidiez deloc pe jurnalisti: pe ei meseria ii obliga sa consume zilnic, fara pauze de respiratie, "deseurile" politici
