Vara se apropie cu pasi repezi, aproape ca s-a si instalat, si la rentrée littéraire se pregateste de zor. Primul care a dat tonul este, desigur, Frédéric Beigbeder, cu noul sau roman, Au secours pardon. Evenimentele povestite se petrec in Rusia, la Moscova, in mediul monden al top-modelelor si al afacerilor de marketing. Naratorul e insarcinat de o agentie de relatii publice si comunicare sa aleaga noile frumuseti care urmeaza sa fie lansate pe piata. Asa cum singur se autodefineste, el e un soi de head-hunter1.

intregul roman se desfasoara sub forma unui dialog intre acest narator numit Octave si un popa ortodox care ii serveste atit de sac de box, cit si de confesional. Nu ne miram sa-l regasim pe Beigbeder intr-un univers dominat de coruptie, de noii imbogatiti si tot restul, sclipiciul divers ce inconjoara de regula viata luxoasa a parvenitilor postcomunismului sovietic. Avem de-a face cumva cu o continuare a cartii 99F2, care i-a adus succesul acestui fals dandy, indragostit de el insusi, care se pricepe sa jongleze cu aparentele si poate ca nici nu e atit de superficial pe cit pare.

Au secours pardon e o carte cu totul reusita, amuzanta si plina de imagini frumoase, o carte ce stie sa dispuna cu finete de un registru care imi confirma faptul ca Beigbeder e inainte de toate un moralist, si abia apoi romancier. Intriga romanesca nu exista in carte: am vrea ca autorul sa ne arate cum Octave sfirseste prin a ajunge in tabara terorismului, insa, la drept vorbind, putin ne pasa. Meritul cartii e in alta parte, in umorul ravasitor, in felul in care isi „citeste“ epoca, precum un observator care ar fi el insusi implicat in ceea ce vede. Moralistul e contrariul celui care da lectii. Chiar mai mult: moralistul e omul care stie cit esti de ridicol atunci cind vrei sa dai lectii. Singurul sau obiectiv este sa demonstreze lucrul acesta la modul ce