Un tablou fara rama. Dar cu poveste. Un decor tenebros si un barbat trist la o masa. Isi sprijina capul cu o mana, iar in cealalta tine strans un pahar. Clar a gustat din licoarea interzisa, caci la masa lui s-a "infiripat" zana stravezie. I se spune "la Fee Verte". Si este imbracata mereu in nuante verzulii - de Absinth.
Nu doar povestea tabloului din barul Absinth te poate duce cu gandul la o viata boema: la Hemingway, Maupassant, Rimbaud sau Picasso. Absintul, stie oricine, i-a inspirat pe multi de-a lungul vremii. Si chiar daca a fost interzisa odata, licoarea s-a intors in baruri. Fara puteri halucinogene, dar cu la fel de multe povesti.
Cand am ajuns in barul "ascuns" pe stradutele din zona Mitropoliei am intrebat de ce as incerca vreodata un pahar de absinth. Mi s-a raspuns simplu: "Are vise inauntru". Si chiar daca n-am gustat din licoarea (flambata ? la carte) decat o singura data, "visele" despre care imi vorbeau cei de-ai casei au venit odata cu atmosfera creata prin muzica si decor.
O stare de degajare mi-a inspirat casa "zanei verzi". Localul se afla intr-o vila veche (probabil si ea cu poveste) pe strada Ienachita Vacarescu. Dupa ce urci treptele de la intrare se zareste mai intai holul care duce la bar.
Apoi descoperi camerele inalte, comunicante. Si chiar daca s-au desfiintat usile din toata casa, mesele par "ferite" de ochii curiosilor. Exact ca in tabloul descris mai sus - o replica dupa "Bautorul de Absinth" de Viktor Oliva.
Camera centrala, cea in care se afla si barul, vorbeste tot despre absinth. Tapetul pare adus de prin decorurile de sfarsit de secol 19, semineele raspandite prin fiecare camera, sfesnicele vechi si lumina stravezie intregind senzatia. De luat in seama fondul sonor: era intr-o vineri seara, asa ca la Absinth Bar se asculta old rock.
"Bautorul.. " lui Oliva fura privirile. Oridecateori tre
