Prezent acum doua saptamani la o conferinta organizata de Colegiul Noua Europa, profesorul Philippe Schmitter, un nume cunoscut in domeniul teoriilor democratizarii, a indemnat participantii care se cantonau in descrierea sistemelor constitutionale sa priveasca la modul in care practica constitutionala completeaza litera legii fundamentale.
Constitutiile nu pot cuprinde toate situatiile reale care pot sa apara pe scena politica, iar diversele configuratii de putere pot indrepta balanta spre o institutie sau alta. Avand in minte cele spuse de Schmitter, tind sa cred ca negocierile dintre PSD si PD cu supervizarea presedintelui Basescu au reprezentat mai mult decat pareau la prima vedere.
Acceptand sa intre in jocul in care presedintele negociaza guverne, PSD renunta de facto la interpretarea minimalista a Constitutiei, pe care a sustinut-o atunci cand a propus suspendarea.
Dincolo de tensiunile personale dintre actorii implicati, suspendarea si refendumul au fost un conflict asupra interpretarii Constitutiei. Marea coalitie PSD-PNL-PC-PRM-UDMR a dorit sa impuna o interpretare minimala a rolului constitutional al presedintelui.
Daca recitim documentul de suspendare intocmit de PSD si raportul comisiei Voiculescu, se vede acolo ca presedintele Romaniei ar fi trebuit redus la un rol pur simbolic. Autorii neaga presedintelui orice drept de a interveni sau macar comenta situatia politica.
Aceasta interpretare nu are fundament in textul Constitutiei, care este vaga in ce priveste puterile presedintelui, dar este vaga si in ce priveste restrictiile impuse presedintelui (desi este limpede acolo unde ii acorda imunitate pentru declaratiile politice).
Acest text vag ramane sa fie aplicat functie de distributia reala a puterii intre partidele politice si de puterea de influenta a presedintelui asupra acestor
