Actul III: Povestea lui Petrut
Numele meu este Petrut. De fapt, Petre. Petre mi-a spus tata in fata popii. Petre Constantin. Am trait, cat am trait, in satul Negrilesti din Bistrita. Nu figurez in actele de stare civila ale comunei; nu se stie azi din ce pricina, dar eu va pot povesti.
Tata, zis Peliuca, pe numele lui chemandu-l de fapt Pantilimon, nu avea pamant, dar avea in schimb acest dar - de a face din fiece bucatica de piele, fie ea de porc sau de vita, ceva: o opinca, curele, bracinare. Simple insa. Ca pentru noi, negrilestenii, un sat de vita mai noua si mai putin nobila, dupa cum ii spune si numele. Asa ca atunci cand m-am nascut, iar asta s-a petrecut in iarna grea a anului 1925, s-au intamplat doua lucruri.
Mai intai, mama a murit la nasterea mea, lasandu-l pe tata cu o noua gura de hranit doar pentru cele doua brate ale sale, caci ale matusii Tudora, cea care m-a crescut pe mine si pe ceilalti doi frati si doua surori nu puteau conta. Ea era, de fapt, oarba. Apoi, al doilea lucru a fost ca notarul satului, domnul Palatici, era in mare cearta cu tata, din cauza unor hamuri, de care spunea el, notarul, ca au fost fuserite intr-un asemenea hal, incat s-au rupt la prima purtare chiar de catre iapa lui cea blanda, Clara, inhamata la sareta cu care cutreiera tinuturile. De fapt, nu voia sa i le plateasca. Asa ca n-am avut parte de trecere la primarie; doar la biserica, popa Gavril m-a trecut in registru, udandu-si barba cu albastru de la creionul chimic, dupa ce m-a bagat in cristelnita. Tata i-a dat trei pielicele frumos tabacite, de ied. Ii taiase pentru nasterea mea si inmormantarea mamii. Oricum era iarna grea si nu avea destula iarba ca sa-si scoata oile din ea. Numai ca tot degeaba; la venirea rusilor, in toamna anului 1944, acestia au facut focul cu hartiile si bucoavnele din biserica, unde au instalat o bucatarie de campan
