Ministrul Cioroianu a fost în America, la Departamentul de Stat, unde a avut prima întâlnire cu Condoleeza Rice, după câteva tentative eşuate.

La intrarea pe teritoriul Statelor Unite, ministrul de Externe a fost supus procedurilor standard pe care le aplică autorităţile de imigrare: şi-a scos cureaua şi s-a descălţat la controlul antitero, i-au fost luate amprentele şi i s-a făcut o fotografie digitală. Conştiincios, funcţionarul de la ghişeu l-a întrebat cu ce scop face vizita şi probabil că nu a fost prea impresionat când i s-a spus că cel din faţa sa se va întâlni cu Condoleezza. Condoleezza who?

Şeful diplomaţiei unuia dintre statele care s-au alăturat prompt şi aproape necondiţionat coaliţiei pe care Statele Unite au fost nevoite să o formeze pentru a justifica o intervenţie „internaţională” în Irak (ONU şi NATO s-au ferit să gireze operaţiunea) a fost tratat ca oricare cetăţean care vine în State dintr-o ţară care nu beneficiază de un regim preferenţial, în virtutea unor relaţii speciale. La fel ca nu ştiu ce băştinaş din insula Tombuktu sau din Seychelles, Cioroianu venea la Washington ca să discute cu omologul său, printre altele, şi această problemă: a vizelor pentru români. De când şi-au recăpătat libertatea, în decembrie 1989, în faţa lor au început să răsară tot felul de bariere, campionii libertăţii circulaţiei de până mai ieri, când Ceauşescu păzea cu grijă graniţele spre interior, au schimbat brusc macazul. Au trecut de atunci aproape 17 ani de umilinţe şi interdicţii care ne-au făcut să ne simţim ca nişte cetăţeni de mâna a doua ai lumii libere. Între timp, unele bariere s-au ridicat. Una însă a rămas fermă pe poziţie. Cea americană. Isterizaţi de evenimentele de la 11 septembrie, americanii au înăsprit regulile de admisie. La ambasada din Bucureşti se fac cozi şi se amână decizii, în cazul că nu se refuză din start. Bariera îi opreşte,