Scrisori din Iwo Jima este filmul pereche al lui Steaguri pline de glorie (Flags of Our Fathers, 2006) şi împreună reprezintă o propunere interesantă a regizorului Clint Eastwood, aceea de a înfăţişa un episod important al celui de-al Doilea Război Mondial din două perspective. Dacă perspectiva învingătorului asupra evenimentelor apare firesc, să ne gîndim cîte filme despre al Doilea Război Mondial avem din perspectiva învinşilor, a germanilor, în raport cu cele turnate despre victoria şi eroismul aliaţilor, al rezistenţei franceze, al Armatei Roşii eliberatoare, al luptelor de partizani, al revoluţiei de la 23 august 1944 pregătită asiduu de comuniştii dispensatori de manifeste, cum am fost lăsaţi s-o credem vreme de 50 de ani etc. Proiectul lui Clint Eastwood - despre primul său film am scris deja - mi se pare deosebit şi din acest punct de vedere: pune faţă în faţă pe acelaşi teatru de război, insula Iwo Jima, două tabere, două mentalităţi, două culturi complet diferite şi un singur numitor comun: condiţia umană.

Cucerirea insulei Iwo Jima anunţă sfîrşitul războiului, deşi capitularea Japoniei s-a putut obţine numai prin detonarea celor două bombe atomice la Hiroşima şi Nagasaki. Pentru cei care au văzut destule filme de război, filmul nu oferă nimic spectaculos, regizorul nici nu şi-a propus asta şi nici să sistematizeze ororile războiului. Ci să-l cunoască pe inamic. În război este aproape imposibil să-l cunoaşti pe inamic altfel decît ca inamic, iar un inamic bun este un inamic mort. Îmi imaginez lucrul la film pentru Eastwood ca o confruntare cu propria sa mitologie, cu propria sa imagine extrasă din manuale, cărţi de popularizare şi poate chiar romane. Ca actor, a jucat de nenumărate ori rolul de pistolar sau de tip dur, rol pentru care-l recomandă şi figura care aduce cu o francheţe plăcută, a pionierului, a omului liber. În acest sens, memorabil rămîn