"Dupa ce am gustat si eu din specialitatile astea, i-as da un sfat maestrului bucatar - gateste, domnule, mancare decenta, fara pretentii de Michelin. Ca numai faptul ca cineva picura vopsea pe panza nu-l face vreun Pollock." In ultimele articole am tot vorbit despre copilaria mea saraca si cred ca din categoria frustrarilor mele care dateaza din acea perioada face parte si obsesia cu diplomele. Adica eu care nu am fost in stare sa ma fac doctor honoris de nicio causa, ma uit cu admiratie si cu putina invidie la intelectualii

si la oamenii de stiinta cu acte in regula.

Desi ma gandesc ca, asa cum se intampla in viata conform legilor infailibile ale lui Murphy, probabil ca as fi trecut prin tot felul de chinuri ca sa obtin si eu o diploma, dupa care nu mi-ar fi slujit la nimic. Ceea ce imi aminteste de un banc.

Itic se afla pe patul de moarte, inconjurat de nevasta si de odrasle. Isi aduna ultimele forte, ii cheama mai aproape si spune: "Mai copii, cand eram tanar si fara griji, ma distram, ieseam cu fetele si dansam prin cluburi. Toate cunostintele imi ziceau: "Itic, esti prost - o sa-ti cheltui banii, o sa imbatranesti si o sa ramai singur. O sa fii pe patul de moarte si n-o sa aiba cine sa-ti dea un pahar cu apa". Asa ca i-am ascultat: m-am insurat cu hahalera asta care mi-a mancat zilele si m-a nenorocit si am facut trei copii care mi-au tocat banii si mi-au adus numai necazuri". Fiul mai mare ii spune: "Da tata, si?" La care Itic zice cu naduf: "Si uite, acum sunt pe patul de moarte si nu mi-e sete deloc!"

Mie sete nu prea imi era, dar foamea cu siguranta imi dadea ghes cand am ajuns la Casa Oamenilor de Stiinta, un restaurant care a intrat in constiinta populara sub numele de COS. Am intrat oarecum timid, gandindu-ma cu respect la eminentii savanti care s-au perindat pe acolo inaintea mea, sa soarba o ciorba si sa se delecteze cu ca