Dacă o minte chiţibuşară ar sta să observe felul în care materialul epic se structurează în romanele scriitorului britanic Ian McEwan (n. 1948) - şi aici mă refer măcar la textele cele mai apreciate, devenite deja internaţionale: Amsterdam (1998, distins cu Booker Prize), Atonement/Ispăşire (2001, nominalizat la acelaşi Booker Prize), Saturday/Sîmbătă (2005, James Tait Black Memorial Prize) -, ar avea surpriza unei descoperiri paradoxale. Un autor cu o viaţă de telenovelă "sublimează" foarte puţin (aproape deloc!) în operă din propriul tumult existenţial. Proza lui McEwan abundă în analiză (introspecţie, investigaţie psihologică, excurs meditativ etc.), lăsînd "acţiunea" (căutată de cititorul consumerismului actual!) pe planul secund. Faptul nu se încadrează, repet, în aşteptările celor care acordă prioritate biograficului în ficţional. CBE (Commander of the British Empire), laureat al unui Shakespeare Prize, membru în diverse societăţi academice prestigioase, Ian McEwan atrage constant atenţia presei - să o numim - "mondene" asupra lui. Mai întîi, a fost fuga primei soţii, după divorţ, cu unul dintre copiii lor în Franţa, deşi justiţia încredinţase băiatul, spre creştere, tatălui. McEwan nu s-a ferit atunci de declaraţii publice belicoase, declaraţii ce l-au atras, treptat, într-un mare scandal. Apoi, opinia publică londoneză a trecut prin clipe de derută la acuzaţia teribilă, de plagiat, primită de scriitor pentru romanul Atonement. Similaritatea anumitor episoade din text cu intriga din No Time for Romance/Vremuri fără dragoste (menţionat, de altfel, de către McEwan în bibliografia lui Atonement!) al Lucillei Andrews a dus la iritarea unei părţi a presei care nu a ezitat să dea verdictul furtului intelectual. Polemicile - virulente - au durat mult şi nu au clarificat în totalitate situaţia. Cert rămîne însă că McEwan a avut alături de el elita umanistă anglofonă,