Posta Romana vinde, incepand din luna iunie, roviniete cu o perioadade valabilitate mai mica de un an, in baza unei conventii incheiate cu Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, informeaza Mediafax. Taxa de drum poate fi achitata la 430 de oficii postale si la 40 de centre CEC din intreaga tara, precum si la benzinariile Petrom, MOL, Rompetrol, OMV, Lukoil si Fix Oil. Rovinetele vor putea fi cumparate si de la 76 de centre ale CNADNR.
Rovinietele sunt distribuite prin intermediul a 700 de oficii postale din tara, din care peste 500 unitati sunt informatizate si permit tarifarea automata si editarea informatica a documentelor care atesta efectuarea platii, se arata intr-un comunicat al Postei Romane.
Rovinietele cu un termen de valabilitate de trei luni nu pot fi eliberate deoarece pentru aceasta perioada nu este prevazut tariful.
Clientii pot solicita eliberarea rovinietei cu 30 de zile inainte de data inceperii a valabilitatii acesteia.
Taxa de utilizare a drumurilor nationale, in sistemul de rovinieta, poate fi achitata, incepand cu luna mai, si pentru o perioada mai mica de un an, potrivit unei legi de modificare a prevederilor unei ordonate din anul 2002 care reglementa modalitatea de plata a taxei. Astfel, rovinieta va putea fi achizitionata pentru o perioada de sapte zile, 30 de zile, trei luni, sase luni sau 12 luni.
Ca urmare a numarului mai mare de roviniete care trebuie eliberate in perioada imediat urmatoare, CNADNR va comercializa si roviniete aflate in stoc care vor avea inscriptionati anii 2005 sau 2006 pana la eliberarea unui nou contingent care va avea inscris anul 2007. CNADNR precizeaza ca valabilitatea rovinietei este inscrisa pe documentul care atesta plata, respectiv bonul fiscal, chitanta sau factura, care trebuie pastrate de utilizatori la bordul vehiculul