Romanul Plicul negru a suferit mai multe modificări, care pot alcătui o adevărată istorie semnificativă a unei construcţii narative. În 1986, la prima apariţie, propusă Editurii Cartea românească, textul a fost cenzurat şi a apărut cu numeroase intervenţii. Autorul a beneficiat de o bursă în străinătate şi, exasperat de constrângerile politice din ţară, s-a decis să urmeze calea exilului. După o scurtă perioadă de azil în Germania, în 1987, se stabileşte în Statele Unite ale Americii, devenind mai târziu profesor la Bard College din New York. În 1995 apare varianta americană a romanului, într-o ediţie restaurată şi revăzută de autor, fără a fi reuşit să recupereze dactilograma originară, care s-a pierdut. În 1996, apare ediţia românească, la Editura Fundaţiei Culturale Române, echivalând versiunea transformată în exil. O notă asupra ediţiei lămureşte sensul transfor­mărilor, iniţiat în 1993: "Prelungitul şi complicatul proces de re-facere, uneori chiar şi de parţială rescriere, a consti­tuit nu doar o confruntare cu textul, ci, bineînţeles, şi confruntarea autorului cu sine însuşi, cel din perioada conceperii romanului şi cel al evoluţiei sale ulterioare imprevizibile. Fireşti reduceri sau detalieri au fost ine­vi­tabile, chiar şi suplimentarea unor amănunte sugestive (periodicele scrisori Toma, de pildă). Personajele, trama epică, atmosfera au rămas, însă, esenţial, aceleaşi, chiar dacă romanul s-a restrâns, sustras, acum, şi acelor iniţiale conecţii la un mai amplu ciclu". Explicaţiile sunt lămuri­toare pentru cine cunoaşte creaţia epică a lui Norman Manea şi versiunea iniţială a romanului Plicul negru. Autorul a renunţat la planul narativ al scriitorului Mynheer, personaj în roman, cel care problematizează, cu multe ezitări şi întortocheri, posibilitatea de a spune adevărul şi de a refuza compromisul. Această dimensiune a conştiinţei scriitoriceşti şi morale este