Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câinii, la fel de inteligenţi ca un copil de 14 luni

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 15 iunie 2007 ·

Câinii au un coeficient de inteligenţă egal cu cel al copiilor de 14 luni. Acesta este rezultatul cercetătorilor care au fost surprinşi să constate că acest animal are o inteligenţă peste medie în comparaţie cu un copil. Cercetătorii australieni au concluzionat că oamenii au subestimat inteligenţa şi puterea creierului câinilor. Testele realizate de aceştia au stabilit cu exactitate cât de sofisticată poate fi gândirea acestor animale atunci când imită comportamentul oamenilor. Oamenii de ştiinţă au studiat comportamentul mai multor copii de 14 luni care au privit cum mamele lor au intrat pe rând într-o cameră slab iluminată, ţinând cu ambele mâini o pătură, şi au aprins lumina cu ajutorul capului.

Când copiii au avut ocazia să aprindă lumina, aceştia s-au folosit de mâini şi nu de cap, aşa cum făcuseră mamele lor. Cercetătorii au descoperit astfel că copiii aveau capacitatea de a discerne că mamele lor s-au folosit de cap pentru că mâinile lor erau ocupate. Cercetătorii au efectuat cu studiu asemănător şi asupra câinilor. Cunoscut fiind faptul că aceste animale se folosesc de bot pentru a transporta diverse obiecte, cercetătorii au antrenat o femelă din rasa Collie, pe nume Guinness, să împingă un obiect cu labele pentru a primi o răsplată, după care Guinness a făcut acest exerciţiu fiind privită de două grupuri de câini, din diferite rase. Câinii din prima grupă au privit-o pe Guinness cum transporta o minge în gură, în timp ce animalele din a doua grupă au privit-o pe Guinness când nu mai avea nimic în gură.

Puşi să facă şi ei la rândul lor exerciţiul, o parte din câini au transportat obiectul în gură, iar altă parte au împins obiectul cu labele, presupunând că astfel vor primi recompensa. La fel ca şi în cazul experimentului cu copiii, câinii au gândit că Guinness a împins obiectul cu labele pentru că avea o minge în gură. S-a constat astfel că animale

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 47 minute
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 7 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 2 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 4 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

UE încă nu renunță la negocieri. Ce a hotărât Ursula von der Leyen, după ce Trump a anunțat tarife de 30%

Capital acum o ora
Uniunea Europeană a anunțat că va prelungi până la începutul lunii august suspendarea contramăsurilor comerciale pregătite ca reacție la noile tarife impuse de Statele Unite, în încercarea de a păstra deschisă calea dialogului. Decizia vine la doar

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°