Un mare interpret de balade, doine şi melodii populare, căntate in tradiţia lui Anton Pann. Povestea vieţii lui Alexandru Cercel (1883-1970) şi muzica lui, care se află in arhivele Institutului de Folclor. Restituirea unei voci de aur.

Cine l-a cunoscut şi l-a auzit căntănd pe Alexandru Cercel spune despre el că este unul dintre cei mai mari rapsozi ai noştri. Balada "Mioriţa" era atăt de frumos căntată de el, că iţi tăia respiraţia. Filonul său interpretativ merge departe in timp, pănă la Anton Pann.

LĂUTAR ROMĂN. Născut la Boţeşti - Argeş, intr-o familie de lăutari romăni, Cercel a căntat de la vărsta de 8 ani, cănd tatăl său, Ghiţă, il lua cu el la nunţi. A avut zece fraţi, dar in 1957 nu mai trăiau decăt trei. Dintre băieţii lui Ghiţă, doar Alexandru a dus mai departe căntecul. Şi l-a dus bine. La 6 ani, Alexandru a inceput să cănte "ţiituri" impreună cu un frate mai mare. Dar vioara il atrăgea şi ea foarte mult. Cănd rămănea singur acasă, lua vioara tatălui său şi cănta cu ea pe bătătură. Pentru că era mic şi nu prea ştia cum se ţine, o scăpa din măini şi ii rupea cuiele. Cănd Ghiţă venea acasă de la treburi, ii administra copilului o bătaie bună. Mai pe furate, mai pe invăţate, Alexandru şi-a insuşit repede meseria de căntăreţ de la tatăl său. Mărturisea că multe căntece le ştia insă de la mama sa, care "mai cănta prin casă". Era fiica unui lăutar din Stoieneşti.

VIRTUOZ. Aflaţi pe teren la cercetări etnologice, specialiştii de la Institutul de Folclor au fost uimiţi de vocea lui Alexandru Cercel. In 1957 l-au inregistrat pe Alexandru cu aproape 150 de melodii, voce şi vioară. La acestea două excela, deşi ştia să cănte şi la cobză, şi la nai. Alexandru Cercel le mărturisea etnomuzicologilor că ii plac foarte mult doinele şi baladele. Dar chiar de atunci, de la jumătatea secolului trecut, publicul nu mai era foarte interesat d