Toate statisticile şi sondajele o confirmă: ruşii o duc mai bine acum, decît în urmă cu şapte ani. Şi majoritatea atribuie această ascensiune acţiunii preşedintelui Putin, felului lui hotărît de a impune ordinea, nepăsării faţă de ceea ce spun ceilalţi despre el. 58% dintre respondenţii la un sondaj naţional aşteptau de la preşedinte să redea Rusiei statutul de mare putere respectată (temută?); 48% - o justă repartiţie a veniturilor, 45% - consolidarea legii şi ordinii, 39% - accentuarea rolului statului în economie. Continuarea reformelor era dorită de 11% dintre cei întrebaţi, iar menţinerea bunelor legături cu ţările occidentale, de 7%. Cu aceste cifre în faţă, e greu de susţinut că politica agresivă a preşedintelui Putin e determinată doar de sprijinul ministerelor de "forţă" şi al agenţiilor secrete. Democraţia în Rusia - aşa cum a existat - a fost un concept elaborat de politicieni, cu o educaţie bolşevică, şi s-au folosit de el pentru a se înlătura unul pe altul, fără nici un fel de consecinţe în viaţa oamenilor. Cetăţenii n-au văzut decît corupţia, scandalurile, disoluţia valorilor. În acest context, Occidentul a apărut ca principal element al corupţiei - acolo erau şi banii, şi cărţile, şi organizaţiile care îi stricau la minte pe bunii cetăţeni sovietici. Putin a restaurat în primul rînd ipocrizia, nimeni nu se miră cînd fostul kaghebist participă cu adîncă evlavie la slujbele bisericeşti, stabilind astfel o trăsătură de unire nu cu măreţia devenită pentru unii dubioasă a lui Stalin, ci cu cea renovată a Romanovilor. Preţul petrolului a contribuit esenţial la ieşirea din criza economică de la sfîrşitul anilor Elţîn; crearea unui climat de insecuritate pentru marii îmbogăţiţi satisface straniul instinct de egalitate al săracilor: "nici eu nu am, dar în curînd nici el nu o să mai aibă". Cu excepţia lui Hodorkovski (emisese, se pare, şi ambiţii politice)