Lupta de reformare a serviciilor secrete ii revine, cu adevarat, Partidului National Liberal, a declarat, astazi, senatorul PNL Radu Stroe, la Scoala politica anuala "Gheorghe Bratianu", organizata la Sighetu Marmatiei, transmite Rompres. "Ne confruntam cu o foarte trista realitate in aceasta problematica, pentru ca niciun partid, cu exceptia UDMR, care nu e un partid propriu-zis, nu doreste sa rezolve problema sistemului de institutii din securitatea nationala de o maniera care sa asigure si sa garanteze libertatea dreptului si libertatile cetateanului intr-un mod echilibrat in raport cu securitatea nationala", a afirmat senatorul Radu Stroe. In acest context, Stroe si-a exprimat credinta ca tinerii liberali vor finaliza proiectele PNL de reformare a institutiilor din domeniul sigurantei nationale. "Dumneavoastra cred ca veti duce mai departe acerb aceasta lupta, pentru ca ea nu se va incheia foarte curand. Sunt foarte putine sperante ca pachetul de legi ale sigurantei nationale sa treaca intr-o maniera garantabila pentru respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti. Partidele, incepand cu PD, pretinsul partid de centru-dreapta, pana la PSD si PRM, au mari probleme cu acest pachet de legi. Insa, trag nadejde ca macar cateva lucruri esentiale vor fi rezolvate prin acest pachet de legi, desi, in acest moment, in Romania, nu vad foarte multi oameni politici care sa se axeze serios pe aceasta chestiune", a apreciat senatorul liberal. Parlamentarul a informat ca legile sigurantei, initiate de liberali, urmaresc, in principiu, "ruperea activitatii combinate dintre Parchet si servicii, acolo unde serviciile sunt un fel de prelungire a Parchetului, acolo unde serviciile sunt obligate sa faca acte premergatoare", sa desfiinteze activitatile economice de la SRI si SIE si sa impuna un control parlamentar pe toate palierele, inclusiv asupra operatiunilor in desfasurare.