Prin luna octombrie 1976, Nicolae Rotaru, un agricultor din comuna Ceanu Mare, s-a prezentat la miliţie, insistănd să poarte o discuţie cu şeful de post. Acesta l-a ascultat cu luare aminte.
Prin luna octombrie 1976, Nicolae Rotaru, un agricultor din comuna Ceanu Mare, s-a prezentat la miliţie, insistănd să poarte o discuţie cu şeful de post. Acesta l-a ascultat cu luare aminte.
- N-aş fi venit la dumneavoastră dacă nu m-ar roade ceva pe suflet... a inceput omul.
- Te rog.
- Eu sunt foarte bun prieten cu Mănăilă Şipoş, cel care are casă cu etaj.
- Il cunosc... Este un om foarte harnic.
- Da, intr-adevăr, numai că de la 1 septembrie a dispărut de acasă.
- Cum vine asta?
- Păi, el lucra ca muncitor forestier la parchetul "Nămăloasa" şi căştiga foarte bine. După 1 septembrie nu s-a mai prezentat la serviciu, soţia sa, Carolina, spunăndu-i că a plecat la Petroşani să se angajeze la o mină in Valea Jiului. Mănăilă i-a zis că la mină se căştigă mult mai bine decăt intr-un parchet forestier.
- Asta cam aşa este.
- Da, dar el nu este omul care să plece la muncă pe alte meleaguri, il cunosc.
- Da, dar poate avea mare nevoie de bani.
- Asta da, pentru că parterul casei nu este terminat şi trebuie să investească incă mulţi bani. Totuşi, inima mea imi spune că s-a intămplat ceva rău cu el...
- Care sunt bănuielile?
- Găndul mă duce la băiatul lui vitreg, la Filip...
- Nu-l cunosc prea bine.
- Cănd a luat-o pe Carolina, ea il avea pe Filip, un băiat din prima căsătorie. Apoi, impreună au mai făcut doi băieţi, pe Cornel şi pe Aurel. După naşterea acestor copii, Mănăilă ţinea mai mult la aceştia, iar pe Filip l-a lăsat mai de-o parte. Cam aşa se intămplă in chestii de-astea...
- Bine, dar l-a ingrijit, i-a dat de măncare, acum s-a şi insurat.
- Da, dar l-a şi scărmănat, m
