Se întâmplă cu Piaţa Universităţii cam ceea ce se întâmpla cu evenimentele din ilegalitate ale comuniştilor. Istoria se rescrie continuu şi apar tot mai mulţi protagonişti care reclamă recunoaşterea meritelor şi a jertfei patriotice. La 17 ani de la evenimentele care au ţinut trează atenţia ţării şi a lumii, ...dând semnalul neîncrederii generale faţă de spectaculoasa Revoluţie română, asistăm la o victorie târzie, dar semnificativă, a forţelor care au generat şi menţinut acest focar de tensiune naţională.

În fapt, Piaţa Universităţii sau „Golaniada” s-a vrut o replică dată „oportuniştilor” de către cei care în 22 decembrie au întârziat prea mult în faţa televizoarelor şi n-au ajuns la împărţeala prăzii democratice. Ceea ce a început ca un banal protest de stradă s-a transformat într-o acţiune concertată, atent orchestrată şi sponsorizată de opoziţia la vedere sau de cea din umbră. Piaţa a fost alimentată de nemulţumiri reale, de situaţii obiective intervenite pe acest prim parcurs al drumului spre democraţie, dar radicalismul cererilor şi al manifestărilor n-a făcut decât să îndepărteze de acest tip de demers masa populaţiei. Paradoxal, Piaţa a alimentat voturile în favoarea FSN-ului, alegerile din 20 mai, care au avut loc într-un moment de apogeu al protestelor, consfinţind o victorie neaşteptat de categorică a partidului beneficiar al Revoluţiei.

Ceea ce s-a întâmplat în 13 decembrie n-a prea mai avut legătură cu cenaclul perpetuu din ce-le 50 de zile ale manifestării. Lo-cul cântăreţilor, studenţilor, se-curiştilor deghizaţi şi al comuniştilor convertiţi a fost luat de o masă confuză care a încercat să speculeze în forţă inabilitatea şi slăbiciunea autorităţilor. Violen-ţele au început în 13 şi tot atunci s-au produs şi cele mai importante distrugeri, care au generat reacţia din zilele următoare.

Alimentându-se din frustrările şi din erorile ace