Cu câteva secole în urmă, Craiova era un târg, centrul oraşului era amplasat între bisericile „Sfântul Dumitru“ şi „Madona Dudu“. Cea mai veche construcţie religioasă este considerată Biserica domnească „Sfântul Dumitru“, despre ale cărei începuturi nu se cunosc date certe.

„În numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt întru Sfânta Troiţă şi întru Dumnezeire nedespărţită în veci. Această Sfântă Biserică şi s-a făcut din temelie de iznoavă pe hramul Sfântul Dumitru izvorâtorul de mir de prea luminatul creştin io Matei Basarab Voievod Domnul Ţării Româneşti şi doamna lui Elina pentru că Craiova a fost moşie din strămoşie a măriei sale şi s-a săvârşit în luna octombrie anul 1652 şi a fost ispravnic Danciu Pârâianu din Mileşti”... Aceste cuvinte sunt menţionate pe unul din pereţii bisericii. După afirmaţia mai multor istorici, biserica a avut drept ctitori pe Banul Barbu Craiovescu, care avea ca proprietate moşia şi localitatea Craiova, înainte de 1500. Prin faptul că Biserica „Sfântul Dumitru“ a fost socotită ca veche ctitorie a Banului Craiovescu, în vechile hrisoave este cunoscută sub numele de „Băneasa“. Un zapis din 1645, noiembrie 11, pomeneşte de „Biserica Domnească“ pentru că, din neamul Craioveştilor, ctitorii ei, s-au tras câţiva domni ai Ţării Româneşti: Neagoe Basarab, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu. Matei Basarab rezideşte în anul 1651 biserica străbunilor săi, de la care îi rămăsese Craiova ca o „moşie de strămoşi“... Pe la anii 1690, Biserica ajunge „în stare de stricăciune“. Petre Obedeanu i-a dres zidul şi a acoperit-o din nou cu şindrilă. Feciorul lui, Constantin Obedeanu, văzând iar că s-a stricat biserica, a dres-o şi a acoperit-o cu şindrilă, a pus pietre şi fiare la ferestre şi a înfrumuseţat-o cu zugrăveală în anul 1724. Inscripţia care vorbea despre aceste reparaţii era scrisă cu penelul pe zid în vechea Biserică Sfântul