Proprietarii de păduri din oraşul Petrila au ajuns la limita răbdării după ce, spun ei, consiliul local al oraşului le dă pădurile spre exploatare unor firme cu interese, fără să aibă acordul consiliului composesorilor.
Gheorghe Bunea, unul dintre membrii composesoratului „Obştea Jiană“, spune că a rămas stupefiat după ce a aflat că pădurea i-a fost dată spre exploatare unui privatizat, iar pe metrul cub de lemn tăiat a primit doar 35 de lei, în timp ce preţul ar fi ajuns la 120 până la 150 de lei. În plus, o parte dintre membrii acestui composesorat susţin că autorităţile locale din Petrila le ignoră statutul şi le înstrăinează pădurile, fără să ţină cont de părerea lor, în timp ce numărul membrilor a crescut foarte mult. „În anul 2004 erau doar 136 de membri în acest composesorat, iar acum numărul lor a trecut de 480, iar licitaţiile se fac numai pentru a câştiga anumite firme agreate şi fără acordul nostru. Acest lucru este posibil atâta timp cât în comisia care face licitaţia sunt oameni ca viceprimarul din Petrila sau angajaţi ai primăriei, ei înşişi membri, fără a respecta statutul, în cadrul consiliului composesorilor. Noi nu suntem consultaţi, iar licitaţiile sunt încredinţate unor oameni care stabilesc preţuri foarte mici pentru lemnul din pădurile noastre“, a susţinut Gheorghe Bunea.
Acesta spune că oamenii din consiliul local se cred „agenţie imobiliară“ şi fac ce vor pe pământuri care le-au aparţinut oamenilor din zonă de zeci de ani.
Primarul nu vede ilegalitatea
Oamenii din composesoratul „Obştea Jiană“ susţin că au cerut primarului, în repetate rânduri, să facă o nouă adunare generală în care să fie stabilite criteriile de exploatare, dar acest lucru nu a fost posibil. Primarul oraşului Petrila, Ilie Păducel, spune că a cerut juriştilor să se pronunţe în cazul persoanelor incompatibile în cele două situaţii şi că