Dintre puterile exercitate social, singura care nu doreşte stabilirea unei mai mari puteri asupra celuilalt, singura care nu aspiră să se sporească pe ea în detrimentul celui asupra căruia se exercită, este puterea medicală. Voinţa de putere este mobilul profund al politicii. Voinţa de putere nu este altceva decît dorinţa de-a incorpora pe cel cu care vii în atingere. Ea nu este încă voinţă de distrugere. Este voinţă de satelizare: cel asupra căruia acţionează voinţa ta de putere trebuie să devină actor în sfera ta de influenţă.
În cadrul acestui tip de analiză nietzscheeană a puterii, voinţa medicală este un paradox. Dar este aşa numai dacă ne gîndim la puterea masculină.
Am auzit odată o fetiţă spunînd bunicii ei: "Îmi place să îngrijesc". Atunci m-am gîndit că dorinţa de-a îngriji este o pulsiune primară, tot atît de primitivă şi de bazală cum este şi ce-a de-a incorpora sau de-a distruge. Poate că a fost numai o întîmplare faptul că am auzit această dorinţă exprimată de o fetiţă. Dar a fost una din acele întîmplări semnificative, menită să atragă atenţia asupra unui fapt atît de evident încît poate să treacă neobservat: dorinţa de-a îngriji este identică în esenţa ei cu dorinţa maternă, aceea de-a aduce la maturitate pe copil, de a-i asigura autonomia, la capătul lungului proces de creştere. La urma urmelor, boala nu este altceva decît un incident în calea dezvoltării, aşa cum foamea sau murdăria nu sînt decît obstacole naturale în calea creşterii.
Se confirmă bisexualitatea de profunzime a fiinţei umane. Ea a fost descoperită într-o formă sau alta de ambele obedienţe psihanalitice, freudiană şi jungiană. Voinţa de-a îngriji, voinţă maternă prin definiţie, este, din pricina bisexualităţii psihologice, prezentă la toate fiinţele umane, indiferent de sex. Se cuvine să spunem că ea este o sublimare a voinţei materne, că se desprinde din biolog
