Vineri dimineata, la sedinta de redactie, colegii nostri de la Externe erau de parere ca decizia de a-l pune pe Adrian Cioroianu cap de ziar, dupa prestatia sa la Washington, a fost exagerata. Adica ministrul n-ar fi comis nici o gafa in timpul conferintei de presa in care a acompaniat-o cu “Yes” si “Of course” pe Condoleezza Rice.

Diplomatic, “Yes-urile” sale n-ar fi fost iesiri in decor, ci simple probe ale lipsei de experienta a ministrului, care n-ar trebui taxate prea dur.

Dar aerul stingher-pierdut al dlui Cioroianu, care semana a pionier dus cu scoala s-o vada pe sefa diplomatiei americane?

Timiditatea e ultimul lucru de care poate fi banuit ministrul nostru de Externe, judecind dupa aparitiile sale publice de acasa.

Istoricul si senatorul Adrian Cioroianu are prezenta de spirit si stie sa fie cuceritor in relatiile sale cu jurnalistii, incit cu atit mai greu sint de acceptat, cum sa le spun, “fisticeala” sa de la Washington si tonul de “sa traiti”, cu care incuviinta tot ceea ce spunea Condoleezza Rice.

Mai ales ca, altminteri, liberalii s-au sumetit de curind impotriva ambasadorului american la Bucuresti, dovedind ca n-au nici un fel de complexe fata de marele prieten de peste Ocean.

Or, de la manifestarea triumfala a mindriei liberale de a fi romani la noi acasa la modestia cooperanta, vecina cu umilinta, a ministrului de Externe al Romaniei, la Washington, distanta e de la ridicolul in care se complac de obicei politicienii nostri la penibilul situatiilor exceptionale din strainatate, unde multi dintre reprezentantii nostri nadusesc si se bilbiie cu aerul ca au fost parasutati intr-o misiune imposibila.

Predecesorul dlui Cioroianu la Externe, Razvan Ungureanu, s-o fi facut vinovat in ochii premierului de pacatul de a juca la doua capete, dar nu a avut niciodata in public aerul chin