Certurile ocazionale dintre îndrăgostiţi reprezintă elemente esenţiale pentru păstrarea relaţiilor, iar acest lucru este confirmat şi de cele mai fericite cupluri.
Motivul ar fi că o ceartă „sănătoasă“ duce la rezolvarea anumitor probleme care, vrând-nevrând, apar într-un cuplu. Numai că şi în „arta de a te certa“ există anumite reguli de care ar fi bine să ţineţi seama dacă vreţi ca totul să ducă la o rezolvare sau dacă vreţi să evitaţi ca o banală şi nevinovată ceartă să se transforme într-o scenă urâtă pe care o veţi regreta amândoi.
Nu vă feriţi să vă spuneţi punctul de vedere. Atunci când vorbiţi despre ceea ce nu vă convine, asumaţi-vă responsabilitatea şi exprimaţi-vă direct sentimentele, fără ocolişuri. Spunând „M-am simţit jignită că ai întârziat o oră după ce mi-ai spus că vii“, prezentaţi lucrurile exact aşa cum le percepeţi dumneavoastră şi îi daţi în acelaşi timp partenerului ocazia de a răspunde. Dacă, în schimb, aţi spune „Ai întârziat o oră şi mi s-au dat toate planurile peste cap“, acest lucru poate fi interpretat ca o învinuire, care ar putea avea drept consecinţă o reacţie furioasă ori defensivă.
Fiţi fair-play. În ceartă, întocmai ca în sport, oricât de mult v-ar tenta spiritul de competiţie să loviţi sub centură, atacând cu insulte, critici sau acuzaţii, rezistaţi tentaţiei. Dacă veţi încerca să câştigaţi lupta doar ca să vă declaraţi învingătoare, atunci există şanse foarte mari să pierdeţi. În loc să vă lăsaţi furată de dorinţa de a câştiga disputa cu orice preţ, păstraţi-vă calmul şi fiţi fair-play.
Nu generalizaţi. În loc să bateţi câmpii despre cum partenerul dumneavoastră face asta „în general“ şi nu o face pe cealaltă, daţi-i exemple clare de situaţii în care comportamentul lui v-a deranjat. Pledoaria dumneavoastră va fi cu atât mai puternică dacă veţi aduce argumente concrete, iar partenerul dumneavoastră va î