Nasturi, agrafe, pietricele, cocoloaşe de hârtie, boabe de fasole, de mazăre, de porumb, seminţe de floarea-soarelui sunt doar câteva dintre „piesele de colecţie“ ale secţiilor ORL din clinicile pentru copii.
Bucăţi din metal, agrafe de birou, bucăţi de burete, de chibrituri, boabe de fasole, de porumb, semninţe de floarea-soarelui, nasturi de toate dimensiunile, pietricele, monede sunt obiecte de exponat în cabinetele medicilor ORL pentru copii. Donatorii sunt persoane „serioase“, de peste doi ani, dar nu mai mari de cinci. Adoră să guste tot ceea ce le cade în mână. Nu contează că sunt corpuri străine, alimentare sau nealimentare. Ei găsesc de cuviinţă să le guste pe toate.
Alinuţa este o clientă mai veche. Are o preferinţă pentru nasturi, fie ei albi, albaştri, roşii, mici sau mari. Nimic nu contează când vine vorba de ei. Deseori, bunica se întreba unde dispar toţi nasturii din casă. Erau bine ascunşi, în stomăcelul micuţei. Azi aşa, mâine la fel, până într-o zi când, pe lângă un nasture, fetiţa a înghiţit şi o bucată de aţă destul de mare. De abia când aceasta a fost eliminată pe cale naturală, bunica avea să depisteze „hoţul“.
Puşculiţa din stomac
Alt colecţionar de seamă este şi Mihăiţă, un băiat de trei ani, care înghiţea fiecare monedă pe care o găsea prin casă. Porcuşorul-puşculiţă devenise neîncăpător la un moment dat, aşa că puştiul s-a gândit că ar fi mai nimerit să le păstreze într-un loc mai sigur. A fost deconspirat, în cele din urmă, când la o operaţiune de înghiţit, bănuţul nu a mai ajuns în stomac, ci s-a oprit în esofag. Toată lumea a tras o sperietură vecină cu moartea. Atunci aveau să descopere părinţii seiful secret al copilului. Doctorul l-a ajutat pe Mihăiţă să-şi revină, ba mai mult, a smuls de la el promisiunea că va renunţa la această pasiune ciudată.
Cazuri şi necazuri
Fiecare