Ieri, la sfârşit de an şcolar, coroniţele erau un simbol de mândrie. Astăzi, chiar dacă unii le consideră „ilegale“, ele se încăpăţânează să aibă aceeaşi semnificaţie, la acelaşi eveniment festiv.
Prin vraful de poze din sertarul vitrinei din sufragerie, câteva fotografii atrag atenţia. Sunt cele din clasa întâi de la serbarea de sfârşit de an. „Premiul întâi cu coroniţă“, striga doamna învăţătoare, la acea vreme, tovarăşa învăţătoare, în faţa careului din curtea şcolii, pronunţând şi numele elevului de atunci. Ce mai emoţii! Ce onoare să primeşti o coroniţă, drept recompensă pentru meritele deosebite la învăţătură! Astăzi a venit rândul mezinului familiei să poarte cu mândrie coroniţa, care însoţeşte diploma.
Mândria părinţilor, lauda copilului
Aşa se face că mama, auzind degrabă că micuţul său se clasează pe prima treaptă a podiumului, a dat fuga la florăria din colţ să comande minunata coroniţă. Şi-a dorit pentru copilul său ceva cu totul special, căci nu în fiecare zi se întâmplă un astfel de eveniment. A stat minute întregi în faţa mesei pline cu flori. Nu ştia care ar fi cele mai potrivite exemplare pentru coroniţă. În fine, după îndelungi deliberări, a optat pentru trandafiri. Ce dacă preţul lor era mai ridicat? Premiantul merita orice şi, în plus, astăzi îşi permitea orice. Şi din nou amintirile o năpădeau. Parcă ar fi fost ieri. Îşi aminteşte când, împreună cu mama, a plecat pe câmp să culeagă câteva floricele din care bunica avea să-i împletească o coroniţă. Pe vreme aceea locuia la ţară, iar banii nu erau aşa de mulţi. Luase premiul întâi, iar tovarăşa îi anunţase că trebuie să aducă de acasă coroniţa. Diploma avea să o primească de la şcoală. La acea vreme nu existau florării pe la ţară, iar tatăl pleca încă de luni la oraş şi se întorcea tocmai duminică după-amiaza, iar serbarea avea să aibă loc vineri. Nici telefoane nu