Se spune ca pentru copii, cerurile sunt tot timpul deschise. . Lumea lor e populata de "vedenii" stralucitoare si inaripate, cu care uneori raman in contact toata viata .
Sfantul Dumitru
Ca sa vorbesc despre ingeri si sfinti, va trebui sa ma intorc putin in copilarie, in "trista mea copilarie", cum o numesc eu.
M-am nascut intr-un sat din Campia Burzii, Mirosi, intr-o familie de tarani. Lupta pentru pamant i-a despartit pe parintii mei si asa am ajuns sa fiu data in grija unei rude indepartate. Batrana ma oprise ca sa ma creasca, iar mama plecase intr-o trasura, fara sa intoarca macar o data capul inapoi. Degeaba am alergat dupa ea cu manutele intinse. A plecat la Vulcan, la o mina, in Valea Jiului. Nici n-a apucat sa se piarda trasura in zare si batrana care ma luase in grija a inchis usa casei si mi-a dat branci in drum. "Daca exista Dumnezeu", a zis, "sa te creasca El". Dar Dumnezeu, in marea Lui bunatate pentru copii, nu m-a pierdut. S-a gasit o catea sa ma ingrijeasca. Un caine lup. Imi amintesc ca, de foame, trageam cu dintii chiar si de pasarile moarte, aruncate de oameni in drum. Pana m-a gasit cateaua, care nu m-a mai lasat sa pun gura pe ele. Nu ma lasa sa pun gura decat pe ierburi si pe legume, pe boabele de grau scuturate pe camp. Ea a fost mama mea cea dintai si dormeam amandoua sub podurile din sat.
Intr-o zi, s-a apropiat de mine un om strain, dintr-o alta comuna. Stateam intr-un sant si, cand s-a aplecat asupra mea, sa ma vada mai bine, am ridicat mainile catre el si i-am spus: "Taticule, ia-ma cu tine!".
Si omul acela strain m-a luat cu el. Mergea la rudele sotiei lui, grav bolnava, pe care o lovise un cal cu piciorul in burta si-si pierduse copilul. Asa am ajuns eu in familia lor. Asa am ajuns sa fiu infiata de Dumitru, care poarta numele Sfantului Dumitru, cel ce luptase cu Ilie paganul, cum scrie in Biblie. P
