Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teoria chiulului

Publicat in Vocea Brailei, luni 18 iunie 2007 ·

Am paralizat. Asa, in general. Precum pestele care de la cap se-mpute, asa incepe sa ne cuprinda lenea de vara. Am vazut cu totii saptamina trecuta cum deschiderea sezonului oficial a pustiit Parlamentul. Nici dinspre palatul prezidential nu s-a mai auzit nimic. E drept, Traian Basescu e-n concediu la Mamaia, cu familia si paparazzii dupa el. Ceea ce inseamna totusi ca un asa chiul colectiv este bun: macar nu s-a mai auzit ciondaneala care ne-a plictisit atita amar de vreme. Doar pe la guvern a fost ceva agitatie, dar mai mult provocata de perspectiva sumbra de a nu putea emite ordonante in timpul vacantei parlamentare. Senatorii n-au fost de acord cu proiectul de lege care ar fi abilitat executivul sa preia rolul legislativului si, daca ar fi sa-l credem pe Mircea Geoana, nici deputatii nu vor lasa piinea si cutitul pe masa cabinetului. Asta pentru ca Tariceanu sa nu uite ca guvernul sau minoritar nu se poate intinde mai mult decit plapuma pe care i-a dat-o PSD. Pina la 1 iulie, cind Romania - sau cel putin institutiile statului - intra in hibernare, nu se intrevede nimic care sa deranjeze repausul burtilor la soare. Ar fi, totusi, citeva evenimente care ar putea tulbura odihna celor care au trudit din greu la chiulul colectiv parlamentar. Pe 27 iunie este de asteptat ca, la Bruxelles, Comisia Europeana sa anunte ca, in Romania, integrarea decurge bine si frumos, fara hurducaturi. De citeva zile, cu voci tremurinde si vizite de curtoazie, guvernantii de pe Dimbovita tot iau pulsul membrilor Comisiei. Europenii au spus de fiecare data ca raportul de tara asteptat pe 27 iunie va avea concluzii in aceeasi zi, nu mai devreme. De aceea, linistea din palate - care din afara se vede ca o lene care se instaleaza incet si sigur peste tot - pare motivata de asteptarea zilei de 27. Dar la fel de probabila este reizbucnirea galagiei dupa publicarea raportului. Ar putea fi provo

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 5 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum o ora
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 2 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 5 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

VIDEO Robert De Niro, în faţa tribunalului unde are loc procesul lui Trump: „Am uitat lecţiile istoriei care ne-au arătat și alţi clovni deveniți dictatori” / Echipa lui Trump răspunde: „Un actor expirat”

HotNews acum 33 minute
Celebrul actor Robert De Niro l-a numit marţi pe Donald Trump un „clovn” care este hotărât să distrugă democraţia americană, într-un discurs rostit în faţa tribunalului din New York unde avea loc procesul pentru banii tăinuiţi al candidatului republ

Un ostatic israelian răpit pe 7 octombrie apare într-o înregistrare video difuzată de Jihadul Islamic Palestinian VIDEO

Ziare.com acum 12 minute
Gruparea palestiniană Jihadul Islamic a difuzat marţi, 28 mai, o înregistrare video în care pare să fie ostaticul israelian Alexander Trufanov, în vârstă de 28 de ani, răpit la 7 octombrie, relatează Reuters. Videoclipuri similare au fost publicate

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 3 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

11°
mar.

12°/18°
mie.

11°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/26°