Principala problema a mediului de afaceri va continua sa fie criza determinata de dezechilibrul intre cerere si oferta pe piata muncii. Aceasta ar trebui sa fie reglata prin mecanismul preturilor.
O legislatie a muncii rigida, pe de o parte, si productivitatea scazuta rezultata din modul de combinare a factorilor de productie, pe de alta parte, fac ca mecanismul preturilor sa nu poata functiona atata timp cat si piata romaneasca nu se va deschide fortei de munca straine.
In context, proiectele guvernamentale de subventionare a celor care vor sa se intoarca sa munceasca in Romania nu par sa aiba sens din punct de vedere economic. Altfel spus, riscam sa cheltuim din nou multi bani fara a obtine vreun efect sau obtinand efecte perverse din punct de vedere economic.
Date empirice arata ca, in actualul context al asteptarilor privind standardul de viata, pentru muncitorul roman exista un prag la nivelul de 40% din castiguri salariale obtinute in strainatate, pe care daca le obtine in Romania, acesta incepe sa se gandeasca serios daca sa mai plece la lucru in strainatate. Altfel spus, un salariu de 1.500 euro in strainatate este comparat cu un salariu de 600 de euro in Romania. In acelasi timp media veniturilor salariale din Romania se situeaza undeva la 15% din media celor de pe pietele pe care migreaza forta de munca romaneasca. Este evident ca o egalizare a acestor doua niveluri, atat pentru munca calificata, cat si pentru cea necalificata, nu este posibila pe termen scurt, fara a crea dezechilibre macroeconomice profunde si in primul rand inflatie ridicata.
Este de mentionat in acelasi timp ca piata a inceput deja sa echilibreze cererea cu oferta prin mecanismul preturilor in domeniul fortei de munca specializate. Salariile managerilor sau ale unor categorii de specialisti care muncesc in Romania sunt deja la niveluri comparative cu al
