Dealurile Buzaului stau fata-n fata cu soarele. Lumina si caldura lui transforma rodul viilor in bautura zeiasca.
Lumina are o culoare inconfundabila. Cat e ziua de lunga, soarele risipeste peste dealuri o iradiere galbuie, egala. Daca pe langa indicatorul "Drumul Vinului" ar fi si unul pentru Florenta, ai zice ca ratacesti prin Toscana. Aceeasi dulceata in liniile dealurilor, viile impecabil aliniate si, din loc in loc, cate un conac inconjurat de plopi inalti si nemiscati. Dealurile Buzaului par scufundate intr-o pace profunda, ce te invaluie pe masura ce ratacesti prin satele si viile nesfarsite. E ca o plimbare printr-o carte postala expediata din Italia, dar care mai are ceva in plus: un spirit nepoluat de turism si de "modernizarea cu orice pret", oameni cu un fel arhaic de a fi.
Dealurile din jurul Buzaului sunt Taramul Vinurilor. Aici nu exista taran sa nu aiba butoiasele lui cu vin, sa nu aiba vita lui. Vinul bun se gaseste peste tot si fiecare se lauda cu soiul sau cu mestesugul sau secret. Aici vinul este masura lucrurilor: el iti spune cat de gospodar este omul, cat de inteligent, cat de rafinat. Totul se masoara in vin si vinul bun este conditia bogatiei si a traiului bun.
Ma opresc pe ulitele unui sat sa beau apa de la un izvor ce tasneste direct de la poalele unei cruci din piatra. Din curtea casei, ma vede si ma striga un barbat: "Haideti mai bine sa va dau un pahar de vin bun. Va racoreste mai bine ca apa de izvor si va satura mai ceva ca o masa la restaurant!". Il cheama Coman Apostol si sta, ca in toate duminicile, pe prispa casei, privind cum se inalta soarele peste dealuri. E spectacolul sau preferat pentru duminica dimineata. Nu televizorul, nu ziarele, nu radioul. Cu fata arsa de soare, cu parul alb, umbla prin curte fara papuci, ca si cum ar fi o camera in aer liber. La cei 70 de ani ai sai, calca sprinten si ma invita di