Potrivit mai multor studii, proporţia stângacilor în societatea modernă creşte încet, dar sigur, ajungând chiar la 20 la sută, în funcţie de diferenţele culturale şi nivelul de toleranţă al fiecărei ţări. Astăzi, numărul lor este de 10 ori mai mare decât cu un secol în urmă. Şi nu din motive genetice, cum s-ar putea crede, ci mai ales deoarece stângacii „din naştere” nu mai sunt „reeducaţi”, în sensul obligării lor de a-şi folosi mâna dreaptă. Până de curând, a fi stângaci însemna degenerare, o maladie moştenită sau, cel puţin, un semn de rău augur, fără să se ţină cont de faptul că fenomenul este prezent şi în lumea animalelor.

Cauza acestui mod de a gândi s-a datorat resentimentului societăţii faţă de alteritate care în Europa creştină a căpătat şi conotaţii religioase: potrivit Bibliei, la Judecata de apoi, cei buni vor ajunge la dreapta Domnului, cei răi – la stânga. Cercetătorii au ajuns la concluzia că stabilirea „mâinii dominante” este determinată de o pereche de gene. Astfel, devine stângaci copilul care a moştenit de la ambii părinţi genele mâinii stângi. În preistorie, proporţia dintre stângaci şi dreptaci era de 50-50 la sută, ceea ce a însemnat că şi strămoşul nostru folosea mai mult o mână, dar nu neapărat dreapta. Caracterul dominant al mâinii drepte s-a format în timp.

Nu se ştie exact cum şi de ce, există diferite teorii, de pildă: militarii ţineau scutul cu stânga să-şi apere inima şi cu dreapta luptau, mamele îşi îmbrăţişau bebeluşii pe care-i ţineau pe partea stângă, cu stânga şi le rămânea mâna dreaptă liberă pentru alte activităţi etc. Explicaţia genetică acceptată este că, printr-un proces de mutaţie, dintre cele două gene reprezentând cele două însuşiri, cea pentru dreapta a devenit dominantă, iar cea pentru stânga a slăbit.

Specialiştii în domeniu susţin că nu trebuie forţat copilul stângaci să devină dreptaci, deoarece pr