Romania este, acum, membra a tuturor comitetelor si comitiilor de la Bruxelles, este formal parte a oricarei decizii, are un cuvint de spus si voturi de dat. Insa Romania isi pastreaza atitudinea de candidat in raport cu UE.
Provinciali, insulari, obedienti cu pusee de tifna, mai mult acasa decit la fata locului, profesind un fel de exceptionalism retardat, ne blocam singuri la coada Europei si ne construim, cu o eficacitate uimitoare, un rol insignifiant. Sintem incapabili sa asumam statutul de membru al UE. Marile teme ale Europei sint la distante de kilometri lumina de preocuparile noastre.
Iar neputinta de a fi, in fapt, un membru UE este, in primul rind, de reprosat elitei (politicieni, jurnalisti, intelectuali de toate stirpele), si nu poporului. Nici in Marea Britanie, nici in Suedia si nici in Cehia poporul nu vibreaza la temele fierbinti ale UE. Dar, in toate aceste tari, elita discuta, dezbate si ideile se rostogolesc.
Sa dau citeva exemple de teme europene care ne privesc direct si pe care, cu senin autohtonism, le ignoram. Ele vor fi rezolvate fara noi si vom mirii ca nu ne convine una sau alta, uitind, ca de obicei, ca a stat in puterea noastra sa facem ca evenimentele sa ne fie favorabile. Romania este complet absenta din dezbaterile cu privire la aranjamentul constitutional european.
Romania nu conteaza deloc in forjarea politicii de vecinatate a UE, desi clameaza pe toate drumurile cit este de interesata de problema Marii Negre - seminariile si conferintele de la Bucuresti pe aceasta tema fiind, deja, de o redundanta plictisitoare pina si pentru specialisti. Romania nu propune in interiorul Uniunii, oricum derutata, o viziune coerenta a relatiei cu Rusia.
Recent abordat pe tema aderarii Turciei la UE, un inalt oficial roman nu a putut decit sa bilbiie ceva de genul „sustinem drumul european a