În cazul „Corina şi Bogdan, OTV a jucat rolul dirijorului pentru că presa a urmărit direcţiile de discurs trasate de OTV în emisiunile sale, a declarat ieri, în cadrul conferinţei „Omul din spatele ratingului”, organizată de CNA, Gabi Dobre, analist media la Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP).
Analistul media a spus că subiectul „Corina şi Bogdan“ a devenit un serial mediatic, în care părinţii victimei au fost un fel de vedete şi că punctul culminant a fost reprezentat de prezenţa tatălui în studioul OTV.
Directorul Direcţiei Ştiri şi Actualităţi a TVR, Rodica Culcer, a afirmat că libertatea presei presupune şi responsabilitate. „Nu putem fi acum garanţii moralităţii oprind show-uri. Putem să nu ne uităm, există această opţiune. Dacă nu îi arată OTV sânge, telespectatorul îl vede în altă parte, se găseşte cineva care să îl stimuleze. Trebuie ca aceste subiecte să se epuizeze. Aceste lucruri se rezolvă pe cale naturală, printr-o evoluţie a societăţii“, a spus Rodica Culcer.
Directorul departamentului de Ştiri al posturilor Antena 1 şi Antena 3, Vlad Petreanu, a declarat, în cadrul conferinţei, că posturile comerciale au ca unic scop obţinerea unei audienţe cât mai mari. „Frenezia este determinată de lider, care a fost OTV. Nu cred că are rost să descoperim acum comportamentul de haită al jurnaliştilor din presa comercială“, a spus directorul departamentului de Ştiri. Vlad Petreanu a subliniat că redacţiile de ştiri sunt foarte atente la semnalele primite de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, dar că CNA a reacţionat foarte târziu în cazul „Corina şi Bogdan“.
Audienţa nu aduce şi simpatia publicului
Preşedintele Asociaţiei Consumatorilor de Media (ACM), Horea Bădău, a declarat, referindu-se la emisiunile despre cazul „Corina şi Bogdan“, că audienţa nu aduce neapărat şi simpatia publicului. „Un risc la care se supun a