Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi muncitori români morţi şi unul rănit după prăbuşirea unei schele, la Ischia

Publicat in Gandul, marți 19 iunie 2007 ·

Doi muncitori români au murit în urma prăbuşirii unei schele, în centrul insulei Ischia (nordul Golfului Napoli), informează cotidianul „La Repubblica”. Una din victime a decedat imediat, iar cealaltă, în ambulanţa care îl transporta la spitalul ‘Rizzoli’’ din localitatea Lacco Ameno. Victimele sunt Ionel Balam, de 45 de ani, şi Marin Gheorghiţă, de 54 de ani. Un al treilea muncitor, tot român, Ioniţă Dumitru, în vârstă de 56 de ani, a suferit fracturi la picioare, relatează cotidianul citat de Rompres.

Românii lucrau pentru o firmă din Roma care a câştigat contractul pentru reabilitarea fostului hotel ‘’Giusto’’, unul dintre cele mai renumite din insula Ischia, lucrare obţinută în urmă cu patru ani de grupul legat de numele lui Salvatore Lauro, fost senator din partidul ‘’Forza Italia’’ al lui Silvio Berlusconi. Hotelul urma să fie relansat sub numele de ‘’Corte degli Aragonesi’’. Schela, formată din ţevi, având o lungime de circa 30 de metri şi o înălţime de 10 metri, a fost ridicată pentru lucrările de refacere a uneia din faţadele hotelului. Luni, în jurul orelor 13,30, ea a cedat pe neaşteptate, în urma prăbuşirii unei cornişe de circa 40 de metri, care s-a desprins în blocuri de un metru.

‘’Conduceam maşina şi, brusc, am văzut întreaga cornişă cum se desprinde de acoperiş şi cade’’, a relatat un martor, care a precizat că a văzut cum cornişa a lovit schela pe care se aflau muncitorii. ‘’La câţiva metri am găsit primul muncitor rănit, mai în faţă erau alţi doi, care păreau în stare foarte gravă. Am chemat imediat salvarea’’, a mai spus martorul. Potrivit primelor verificări, lucrările la hotel se efectuau de circa trei ani, şantierul avea autorizaţie, iar muncitorii implicaţi în tragedie aveau un contract de muncă reglementar. Urmează să se stabilească dacă schela a cedat deoarece nu era bine ancorată la sol, făcând să se desprindă o bucată din c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 2 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 5 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 9 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°