Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarcină a fentat acciza

Publicat in GAZETA de SUD, marți 19 iunie 2007 ·

Din primele constatări ale comisarilor Gărzii Financiare Gorj a rezultat că SC SUCCES NIC COM, aparţinând controversatului om de afaceri Nicolae Sarcină, nu a achitat accize la importul de bere din Bulgaria.

GORJ. Verificările preliminare la SC SUCCES NIC COM, firma ce aparţine omului de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, au scos la iveală o serie de nereguli, ce vizează neplata accizelor la importurile de bere din Bulgaria. Potrivit unor surse din interiorul Găzii Financiare Gorj, cea care a demarat un control la sfârşitul săptămânii trecute la societatea lui Sarcină, din primele verificări în contabilitatea firmei a rezultat că firma SUCCES nu a achitat accize pentru alcoolul importat din Bulgaria. Este vorba de un sortiment de bere mai ieftin pentru care a fost fixat un preţ cu mult sub cel al concurenţei. După cum a precizat comisarul-şef Traian Iana, comisarii Gărzii Financiare Gorj vor stabili şi cuantumul sumei pe care firma lui Nicolae Sarcină o are de achitat la bugetul de stat. Aceeaşi sursă a precizat că rezultatele controlului vor fi date publicităţii la jumătatea acestei săptămâni.

Încă două firme suspectate

Verificările la SC SUCCES NIC COM au fost demarate în urma unor sesizări primite de Comisariatul General al Gărzii Financiare, conform cărora mai multe firme din România au importat ilegal bere din Bulgaria. Cu toate că nu au de achitat taxe vamale, acestea fiind eliminate o dată cu primirea României în Uniunea Europeană, importatorii sunt obligaţi să plătească în ţară accizele pentru alcool. Potrivit legislaţiei româneşti în vigoare, societăţile care au importat bere bulgărească trebuia să îşi achite taxele reprezentând accize în termen de 24 de ore de la introducerea în ţară a alcoolului. În vizorul Gărzii Financiare au intrat trei firme din România, suspectate că nu au respectat reglementările Codului Fiscal şi nu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 51 minute
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 3 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum o ora
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 2 ore
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

O profesoară din Iași este acuzată că a folosit un dispozitiv profesional de bruiaj în timpul examenelor / „Se vedeau antenele ieșind din punga de cadouri” / Nu s-a putut suna nici la 112 / S-a deschis dosar penal

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Studenții de la Agronomie din Iași au reclamat o profesoară la ANCOM, după ce le bloca în timpul examenelor semnalul GSM, Wi-FI și radio cu un dispozitiv improvizat, ținut într-un pungă de cadouri, l

Horoscop pentru miercuri, 16 iulie 2025. Ziua aduce noutăți în plan familial pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti vedeta zilei. Beneficiezi de multa energie și de șanse deosebite de a-ți remodela personalitatea si modul de relationare cu ceilalti. Sunt momente favorabile pentru a începe un program de îngrijire corporală, pentru înnoirea garderobei s

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

24°
mie.

18°/30°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°