Vi-l puteţi imagina pe George Bush, ca să dau exemplul „licuriciului” mai mare, plimbându-se cu nevasta prin Washington sau prin alt oraş american, în mijlocul compatrioţilor săi, în aşa-zisul său „timp liber” (deşi un preşedinte în funcţie nu prea are aşa ceva; el e în slujba naţiunii 24 de ore din 24. Credeţi cumva că dacă America e atacată noaptea, el nu pune degetul pe butonul atomic până la 8 dimineaţa, când revine la biroul Oval?), uitându-se chiorâş la droaia de jurnalişti din spatele agenţilor secreţi care-l protejează sau la elicopterele din care aceştia încearcă să ia imagini şi spunându-le verde în faţă: „Nesimţiţilor, mai lăsa- ţi-mă în pace că sunt cu nevasta în timpul meu liber!”

Desigur, George Bush n-ar putea să facă aşa ceva. Nu-şi poate permite să înjure în faţă (indiferent de cum gândeşte) principalul instrument de care se serveşte în comunicarea sa cu poporul. Probabil că Traian Băsescu a inventat alte mijloace de comunicare cu poporul român, aşa încât presa ar trebui să fie prezentă doar când o cheamă el şi când are chef să i se adreseze. Altminteri, „lucrătorii condeiului şi ai imaginii” se transformă automat într-o adunătură de „nesimţiţi” şi „împuţite”, ca să folo- sim terminologia prezidenţială.

Ceea ce s-a întâmplat sâmbătă la Mamaia nu e singular. Am mai asistat şi în alte dăţi la răbufnirile băsesciene. De la episodul cu recuperarea pungilor cu cearşafuri din casa de pe Mihăileanu – acţiune privată, la care presa nu fusese invitată – şi până la escapadele sale de-a lungul şi de-a latul litoralului, Traian Băsescu îşi proclamă dreptul la viaţă personală fără ingerinţe din partea presei. Un drept altminteri firesc: Băsescu este, întâi de toate, om, şi ca oricare altul ar avea dreptul la intimitate. Un drept care, de regulă i se respectă. Nici un gazetar nu şi-a băgat nasul prin aşternuturile sale de la Cotroceni sau din Băneasa.