Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turcii albesc Jiul

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 20 iunie 2007 ·

După ce a dat canalizarea pe mâna unor româno-austro-germani, statul vrea să epureze Jiul după Craiova cu turcii.

Staţia de epurare de la Făcăi va fi construită cel mai probabil de turcii de la Sistem Yapi, societatea care a câştigat cea de-a doua licitaţie pentru execuţia obiectivului, abandonat în toamna anului trecut după alungarea fostului constructor, Termomeccanica Ecologica, din Italia, susţin surse din cadrul Companiei de Apă Oltenia. Directorul unităţii, Constantin Stamatoiu, nu a dorit să comenteze, dând însă de înţeles că informaţia se confirmă. „Nu avem voie să facem publice astfel de date. Să spunem, de pildă, că aţi auzit şi dumneavoastră ce am auzit şi eu“, a evitat Stamatoiu un răspuns concret.

Proiectată pentru a curăţa reziduurile menajere ale Craiovei înainte de scurgerea lor în râul Jiu, staţia de epurare le-ar aduce turcilor 24 de milioane de euro, bani din fonduri ISPA, cu condiţia însă ca aproape patru milioane să fie recuperate de la fostul contractant, Termomeccanica Ecologica Spa. Menţionăm că italienii au fost somaţi de Oficiul de Plăţi şi Contracte PHARE al Ministerului Finanţelor să dea înapoi banii păpaţi, după ce partea română a decis să rezilieze contractul, în septembrie 2006, din pricina unei întârzieri în execuţie de aproape 12 luni.

Yapi, cunoscută de români

Societatea pentru care pare să se descuie seiful ISPA este specializată în realizarea şi modernizarea staţiilor de epurare şi a dus la bun sfârşit câteva contracte în România, altele, în derulare, aflându-se în grafic, după cum reiese din presa naţională şi regională.

O dată veniţi, turcii ar întregi cercul de firme care încasează pe seama Craiovei 72 de milioane de euro pentru canalizare, alimentare cu apă şi staţie de epurare, primele două componente fiind adjudecate de consorţiul Hidroconstrucţia SA - Alpine Mayreder - Rabmer BAU G

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 52 minute
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 3 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 6 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 4 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°