Mii de pensionari din toată ţara au protestat ieri în faţa guvernului şi a prefecturilor, solicitând majorarea valorii punctului de pensie la 45% din salariul mediu pe economie, faţă de 33%, cât este în prezent.
Zeci de pensionari au pichetat ieri sediul guvernului şi pe cele ale prefecturilor din ţară, în ciuda temperaturilor deosebit de ridicate, solicitând majorarea pensiilor, dar şi medicamente şi servicii medicale compensate.
Principala cerinţă a pensionarilor a fost majorarea valorii punctului de pensie la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie, în condiţiile în care acesta este acum de 33%. Protestatarii au mai cerut acordarea de ajutoare pentru acele familii de pensionari ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim pe economie, dar şi acordarea unui ajutor financiar soţului supravieţuitor a cărui pensie nu depăşeşte salariul minim pe economie. De asemenea, pensionarii au solicitat compensarea medicamentelor cu 90% din valoarea lor şi a serviciilor stomatologice. Pensionarii mai vor ca bătrânii care locuiesc în case naţionalizate şi trebuie să le evacueze să rămână în aceste imobile până la sfârşitul vieţii.
Pensionarii, buni doar la alegeri
Şi în judeţele Olteniei, pensionarii s-au adunat în faţa prefecturilor pentru a-şi susţine doleanţele.
În Gorj, aproximativ 50 de pensionari au transmis prefectului Ştefan-Marian Popescu-Bejat o listă cu revendicări. „Unii dintre noi, cu pensii mici, trăiesc în condiţii greu de imaginat pentru parlamentari şi pentru guvernanţi. Nu luptăm practic pentru creşterea pensiilor, ci pentru salvarea unor vieţi“, a declarat Ion Velcea, preşedintele Asociaţiei Pensionarilor Petrolişti din România. Nu au rezistat decât o oră, plecând acasă în jurul orei 10.00.
În Olt, peste 100 de pensionari adunaţi în faţa prefecturii au cerut şi ei majorarea pensiilor. Elen