Doua firme clujene, SC Arts SRL si SC Zora SRL, incearca sa blocheze vanzarea la licitatie a unor spatii centrale pe care le-au obtinut de la Primarie prin inchiriere, sustine consilierul local clujean Ovidiu Turdean, presedintele Comisiei de licitatii care se va ocupa de comercializarea spatiilor aflate in momentul de fata in proprietatea Primariei.
Potrivit lui Turdean, patronii celor doua firme au apelat la o "chichita" juridica pentru a forta Primaria clujeana sa le vanda lor aceste spatii prin negociere directa.
Desi, Legea 550/2002 prevede posibilitatea acordarii dreptului de preemptiune a chiriasului, potrivit juristilor Primariei exista unele conditii pentru acordarea acestui drept, printre care se numara plata la zi a obligatiilor catre administratia locala sau statutul de chirias anterior intrarii in vigoare a Legii 550.
"Actualii ocupanti ai spatiilor de pe str. Zola nu indeplinesc aceste conditii, astfel incat vom proceda la scoaterea la licitatie publica cu strigare pentru vanzarea acestora", a precizat Turdean.
In replica, patronul Arts SRL spune ca de fapt are drept de preemptiune la vanzarea spatiilor, acesta fiind motivul pentru care a deschis actiunea in justitie. "Am dat in judecata Primaria si am solicitat sa imi spuna instanta de judecata daca am drept de preemptiune sau nu pentru cumpararea spatiului", a declarat Adrian Griga.
Pe de alta parte, membrii comisiei de licitatii sunt convinsi ca acestea sunt manevre de tergiversare a licitarii spatiilor si au afirmat ca "dupa clarificarea tuturor aspectelor in instanta, Consiliul Local va inainta la randul sau o actiune in regres pentru tergiversarea procedurii si vom solicita despagubiri pentru pagubele produse de intarzieri".
Consiliul Local Cluj-Napoca pregatest