Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Testele nationale au debutat luni cu surprize

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 20 iunie 2007 ·

Elevii au avut de tratat un subiect avind la baza o poezie de Ana Blandiana, la care putini se asteptau. Sefa ISJ spune ca, intr-adevar, subiectul a fost mai dificil. "Se poate lua o nota de trecere, dar cu mare atentie", a declarat ea. Elevii de la "Negruzzi" au spus la iesirea din sala ca s-a putut copia. Elevii care au participat luni la testele nationale spun ca nu a fost prea grea proba la limba si literatura romana. Cu toate acestea, dascalii au rezerve. Subiectul in sine a fost destul de dificil, dar tinind cont ca elevii l-au parcurs acasa, sau in clasa, au sanse de a-l fi tratat bine. "Se poate lua o nota de trecere, dar cu mare atentie" este de parere inspectorul general, Camelia Gavrila. Pe de alta parte, unii elevi regreta ca nu au putut intra in sala cu copiute, pentru ca s-ar fi putut inspira. Supravegherea a fost la unele clase lejera, astfel incit au mai putut colabora. Sub semnul poeziei Proba la romana a testelor nationale din acest an a stat sub semnul textului liric. Varianta de subiect nr. 11, trasa la sorti ieri dimineata, a avut cerinte legate de aceasta specie literara si in partea intii, si in cea de-a treia, ceea ce a constituit o problema pentru unii absolventi de gimnaziu. "Subiectul nu a fost chiar usor. Un text literar liric este mai dificil ca unul epic sau narativ", a precizat sefa ISJ, Camelia Gavrila. Textul care a stat la baza subiectului a fost poezia "Parintii" de Ana Blandiana. In partea intii, elevii au avut de rezolvat o serie de cerinte legate de limba, cea mai dificila fiind in opinia elevilor, dar si a dascalilor, constructia unei fraze care sa contina o propozitie subordonata predicativa, cu regent verbul "a fi". Elevii care nu au reusit sa indeplineasca aceasta cerinta vor pierde insa numai 4 din maximul de 100 de puncte pe care il poate obtine. "Al doilea subiect nu a pus probleme", a mai precizat Camelia Gavrila. La part

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 2 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum o ora
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 2 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

Ilie Bolojan susține proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani”

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când, spune el, aceștia sunt la maturitatea vârstei profesionale. „Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul tre

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicuşor Dan, întrebat dacă exclude varianta de a nominaliza un premier de la PSD: Nu-mi doresc, dar nu exclud

News.ro acum 2 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan susţine că, deşi au afirmat, după scrutinul anulat din luna noiembrie a anului trecut, că au înţeles lecţia dată de electorat, partidele au continuat să guverneze în acelaşi mod în care a

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 6 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 6 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 7 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

1°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
dum.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

joi

1°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°